20 de ani au trecut de când a fost construită de către mineri biserica Sfânta Varvara din cartierul Aeroport al municipiului Petroşani. Minerii au construit acest lăcaş de cult alături de fostul lor lider Miron Cozma. La Biserica Sfânta Varvara a avut loc o slujbă religioasă impresionantă la care au participat înalte feţe bisericeşti. P.S. Gurie şi P.S. Andrei Făgărăşanul au oficiat slujba religioasă alături de toţi preoţii ortodocşi din Petroşani. Sfânta Mare Muceniţă Varvara este considerată ocrotitoarea minerilor, astfel că sute de credincioşi din Valea Jiului au luat parte la slujbă.
“La noi la Biserica Sfânta Varvara ne bate inima de emoţii când se apropie această sărbătoare şi o preţuim foarte mult pentru că e ocrotitoarea minerilor din Valea Jiului şi ne rugăm la ea să fie scoşi la lumină şi cei care lucrează în subteran, să fie sănătoşi, să ajungă la familii, acasă, că atunci când pleacă un miner la muncă despărţirea e foarte grea de familie că nu ştie dacă mai iasă şi e un moment când minerii, familiilor lor vin la biserică şi aşteaptă sărbătoareaaceasta pentru rugăciunea aceasta foarte importantă, fiind ocrotiroarea Văii Jiului”, ne spune o credincioasă.
Preoţii s-au rugat pentru sufletele minerilor, pentru familiile acestora, dar şi pentru toţi locuitorii Văii Jiului.
“Ne bucurăm de această sărbătoare în zona aceasta binecuvântată de Dumnezeu, în Petroşani şi în toată Valea Jiului. Este o sărbătoare la care sunt invitaţi toţi locuitorii din această Vale şi în mod special cei care lucreaztă în mină, cei care intră în adâncul pământului să scoată de acolo aurul negru atât de necesar pentru economia noastră. Dumnezeu să binecuvânteze ţinuturile acestea, harul Domnului nostrum Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu toţi, Amin”, a declarat PS Gurie, episcopul Devei şi Hunedoarei.
“Cu ajutorul bunului Dumnezeu şi cu binecuvântarea ÎPS Părintele Laurenţiu, mitropolitul Ardealului, la invitaţia PS Gurie, astăzi prăznuim 20 de ani de la aşezarea pietrei de temelie la acest locaş închinat Sfintei Mare Muceniţe Varvara. Ne bucurăm că aceşti minunaţi credincioşi ai bisericii noastre strămoşeşti o prăznuiesc în chip deosebit. Ea este şi ocrotitoarea minerilor, a celor care de multe ori nu văd cerul decât la lumina reflectoarelor, în adâncul pîmântului. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu şi pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara să mijlocească pentru noi şi pentru a noastră mântuire şi să dea Dumnezeu odihnă veşnică tuturor celor care s-au aşezat în adâncul pământului pentru neam şi pentru ţară”, a declarat P.S. Andrei Făgărăşanu, episcopul vicar al Sibiului.
La slujba religioasă a fost prezent şi primarul municipiului Petroşani Tiberiu Iacob Ridzi care s-a rugat pentru familie, dar şi pentru locuitorii urbei. De anul acesta, municipiul Petroşani se află sub ocrotirea Sfintei Varvara.
“Noi avem un rol mai mult administrativ, astăzi este SfântaVarvara, ocrotitoarea minerilor şi a municipiului Petroşani. Este un lucru extraordinary faptul că au fost prezenţi astăzi episcopul Gurie şi episcopul Andrei, un lucru extraordinar că se împlinesc 20 de ani de când la această biserică s-a pus piatra de temelie şi foarte multă lume a ajutat ca această biserică să arate aşa cum este”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
După slujba religioasă a avut loc sfinţirea noilor clopote din curtea bisericii. Apoi, enoriaşii au luat parte la tradiţionala agapă frăţească care a avut loc în curtea lăcaşului de cult.
Monika BACIU