Polițiștii structurilor de investigații criminale, poliție rutieră si ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Hunedoara si cei ai subunitatilor de poliție din Valea Jiului au desfășurat, astazi, o acțiune punctuală, pentru verificarea respectarii masurilor impuse in perioada starii de urgenta.
Politistii au fost prezenți pe raza localitatilor Petroșani, Aninoasa, Petrila, Vulcan, Lupeni si Uricani, unde au controlat autovehicule și au legitimat persoanele aflate pe domeniul public.
Polițiștii au verificat respectarea prevederilor art. 1 din Ordonanta Militara nr. 3/2020 privind masurile de prevenire a raspandirii COVID-19, dar si respectarea prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale.
În continuare, dispozitivele de poliție sunt prezente in strada și vor desfășura activități pentru menținerea unui climat de ordine si siguranta publica. Astfel de acțiuni vor avea loc si in alte zone din județ.
Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.
Apelați 112 – Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment.