Mai multe lucrări din municipiul Petroșani au fost inspectate, în cursul zilei de astăzi, de primarul Tiberiu Iacob Ridzi. Edilul a vrut să se asigure de faptul că toate problemele sunt rezolvate, astfel încât cetățenii să nu aibă de suferit.
“Problemele de pe agenda de azi au cuprins mai multe aspecte. Prima dintre ele a fost legată de reabilitarea pârâului Staicului – lucrare care, cu siguranţă, va limita substanţial pericolul de inundaţii”, a spus primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.
La o săptămână de la începerea lucrărilor pe șoseaua de centură, primarul a vrut să se asigure de faptul că se respectă calendarul.
“Următoarea vizită de lucru a fost la lucrările de pe şoseaua de centură, acestea fiind în grafic”, mai spune sursa citată.
Furtuna de la sfârșitul săptămânii trecute a afectat, în totalitate, acoperișul pieței centrale din localitate. și aici lucrările vor începe în cel mai scurt timp, iar primarul a vrut să vadă care este situația la fața locului.
“De asemenea, am vrut să văd, la faţa locului, situaţia acoperişului de la Piaţa Centrală, unde lucrările de reabilitare vor începe în curând”, a mai spus primarul municipiului Petroșani.
Siguranța pietonilor este o prioritate a reprezentanților administrației locale. Trecerile de pietoni sunt vulnerabile, astfel că una din măsurile luate este cea a montării unui sistem modern de semnalizare a acestora.
“Totodată, semnalizarea trecerilor de pietoni cu un sistem modern este o lucrare în derulare care, la finalizare, va creşte siguranţa pietonilor în trafic”, a încheiat primarul.
Monika BACIU