Încă un pas pentru eficientizarea energetică a blocurilor din Petroșani. Autoritățile locale de la Petroșani mai fac un pas în ceea ce privește eficientizarea energetică a blocurilor. Consiliul Local a aprobat cererea de finanțare și cheltuielile aferente proeictului “Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din municipiul Petroșani”. Este vorba de blocul 3 de pe strada Aleea Poporului, blocul 19 – str. General Vasile Milea și blocul B – str. Constructorul.
“În această erapă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest Timișoara – Organism Intermediar pentru POR 2014-2020, a transmis o solicitare de clarificări din partea Autorității de Management prin care se solicită împărțirea cheltuielilor de proiectare și asistență tehnică în cheltuieli eligibile și neeligibile, astfel încât cheltuielile eligibile cu proiectarea și asistența tehnică să nu depășească pragul de 10% din cheltuielile eligibile cu investiția de bază. Ca urmare a modificărilor solicitate, valoarea totală a proiectului este de 3.598.945,21 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă 2.452.600,70 lei și valoare totală neeligibilă 1.146.344,51 lei”, arată autoritățile locale de la Petroșani.
Contribuția municipiului Petroșani este reprezentată deachitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 40% din valoarea eligibilă a proiectului. Contribuația asociațiilor de proprietari la cheltuielile eligibile este în cuantum de 549.430,00 lei, reprezentând 25% din valoarea cheltuielilor eligibile. Totodată, asociațiile de proprietari mai suportă și cheltuielile neeligibile în cuantum de 365.863,00 lei.
Monika BACIU