Absolvenții de liceu sunt așteptați să își depună cererile de înscriere în vederea susținerii examenului de bacalaureat. Prima etapă de înscriere are loc în perioada 22 – 26 mai. La prima sesiune a examenului de bacalaureat pot participa absolvenții seriei curente, dar și absolvenții din seriile anterioare, care nu au promovat examenul maturității.
Primele probe din cadrul examenului de bacalaureat încep în data de 8 iunie. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, în intervalul 8-9 iunie, candidaţii vor susţine evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), iar în perioada 9-13 iunie, va avea loc evaluarea competențelor digitale (proba D). În perioada 14-16 iunie, absolvenţii de liceu vor susţine evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C). Prima probă scrisă va avea loc în data de 26 iunie cu proba scrisă la limba și literatura română. În 27 iunie are loc proba scrisă la limba și literatura maternă, iar în 28 iunie candidații vor susține examenul la proba obligatorie a profilului. Pe data de 30 iunie are loc proba la alegere a profilului și specializării. Rezultatele preliminare vor fi afișate în data de 5 iulie. În aceeași zi se pot depune și contestațiile, iar rezultatele finale vor fi afișate pe data de 10 iulie.
Monika BACIU