Un investitor major şi-a manifestat intenţia de a aduce bani la Complexul Energetic Hunedoara. A fost depusă o scrisoare de intenţie la Ministerul Energiei, dar fără niciun rezultat. Investitorul neamţ ar vrea să aducă 500 de milioane de euro la CEH, iar ministerul de resort anunţă că închide două unităţi miniere.
“Vom suporta financiar proiectul până când ajungem la un profit comun, precum, modernizarea minelor, producerea de energie, implementarea de noi tehnologii”, se arată în memorandumul depus de firma nemţească.
Mai mult decât atât, grupul nemţesc îşi arată disponibilitatea de a salva CEH se la situaţia critică în care se află.
“Excelenţă, grupul nostru rămâne interesat să îşi ofere experienţa în ajutorarea statului român pentru a rezolva situaţia critică de la CEH – companie în insolvenţă, prin intrarea într-o asociere asfel încâ să devenim investitori strategici împreună cu guvernul dumneavoastră, pentru a moderniza, finanţarea activelor curate, continuarea activităţii şi salvarea lcourilor de muncă”, se mai arată în memorandum.
Memorandumul invetsitotului a fost depus la Ministerul Energiei încă de la începutul acestei luni fără ca cineva să ia în serios iniţiativa.
“Am fost la întâlnire cu reprezentantul unui grup de investitori care a depus deja, din 8.04.2016, un memorandum, adică o scrisoare de intenție, prin care propun la modul cel mai concret Guvernului României un parteneriat în participațiune în care ei să vină cu 500 de milioane de euro în prima fază, cu utilaje, pentru CEH. Oamenii ăștia nu au învârtit Globul Pământesc așa și au pus degetul pe Valea Jiului. Am vorbit cu oamenii aceștia luni de zile. S-a luat aviz de la Ministerul Energiei, au venit aici, au văzut termocentralele, au văzut minele, au fost de acord. Nu e Valea Jiului cel mai prietenos loc în care să aduci 500 de milioane de euro și cu toate acestea am făcut un efort și au venit aici. Din 8 aprilie au depus un document oficial. Domnul vicepremier Borc a întrebat-o direct pe doamna secretar de stat dacă știe de treaba aceasta. ”Da, știm”, așa într-o doară, de parcă era o cerere de audiență joi după-masa. Revolta mea a fost maximă când am auzit acest răspuns, această indolență incredibilă. Când știi că arde ceva în țara asta și vine cineva și rezolvă treaba să ții două săptămâni o hârtie, să nici nu te intereseze, să nu deschizi dosarul. Am dus două copii la întâlirea cu domnul vicepremier, o copie a întrgului dosar am predat-o atunci, pe loc şi i-am mai dat şi o copie doamnei ministru Popescu să nu mai caute prin registre ”, a declarat senatorul Haralambie Vochiţoiu.
Senatorul este dispus să ajungă şi la preşedintele Klaus Iohannis pentru a rezolva problema Complexului Energetic Hunedoara. Vochiţoiu este revoltat de lipsa de interes a ministerului de resort cu privire intenţia investitorului.
”Nu se poate așa ceva. Este inadmisibil. O să ajung până la președintele Klaus Iohannis. Sper că domnul premier Cioloș va fi informat despre ceea ce s-a întâmplat. Cred în puterea de decizie și puterea de muncă a domnului premier, dar dacă este depășit și oamenii din jurul lui îi fac aceste lucruri, pentru că până la urmă și cuvântul lui este pus la îndoială, el a trimis această comisie la întâlnirea cu mine, i-a trimis să găsim o soluție împreună. Pe la spatele meu și spatele premierului au aruncat în spațiul public că mai închid două mine. Voi încerca o nouă întrevedere cu domnul premier, dacă nu reușesc stau la Poarta Cotroceniului până mă primește domnul președinte Klaus Iohannis pentru că nu se poate așa ceva. Nu se poate să vină un investitor să îţi întindă mâna cu 500 de milioane de euro tu să spui nu, o bag în lichidare”, a mai subliniat sursa citată.
Cărbune transformat în combustibil lichid
Prin tehnologia prezentată, nemţii au posibilitatea de a transforma cărbunele în combustibil lichid, subvenţionat de Comisia Europeană.
“Oamenii aceştia aduc o tehnologie care mai funcţionează în Germania, deja au acolo uzină, o tehnologie prin care huila este descompusă chimic împreună cu deşeuri menajere, fără fum, fără toxicitate, şi se face bio-diesel şi energie. Bio-dieselul este subvenţionat de Comisia Europeană cu 0,9 cenţi pe litru. Oamenii aceştia nu vin să piardă bani. Înainte de a întinde această ofertă şi-au făcut calcule foarte exacte. Nu au venit aici în excursie, ei vor câştiga, dar vom câştiga şi noi pentru că vor fi sute de locuri de muncă înfiinţate”, a mai spus sursa citată.
Monika BACIU