Producem ploaie şi eliminăm grindina. Experţii INSEMEX Petroşani “aduc” ploaia. Cercetătorii de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INSEMEX Petroșani au fost solicitaţi pentru a certifica rachetele care aduc ploaia.
“România beneficiază de un program naţional de combatere a grindinei şi creşterea precipitaţiilor prin utilizarea rachetelor antigrindină. Programul se derulează în judeţele Prahova, Iaşi şi Vaslui, acesta fiind în dezvoltare şi pentru Banat şi Oltenia. Noi am fost solicitaţi pentru programul de instruire a artificierilor de suprafaţă pentru lucrările speciale şi pentru certificarea produselor”, a declarat Emilian Ghicioi, Cercetator ştiinţific gradul II INSEMEX Petroşani.
Electromecanica Ploieşti este societatea care implementează acest program de combatere a fenomenelor meteo periculoare.
“Fostele state comuniste au dezvoltat sisteme de combetere a grindinei cu rachetă. Este o rachetă lună de un metru, iar aceasta este lansată în nori, iar în momentul în care ajunge la nori eliberează o substanţă chimică care determină apariţia precipitaţiilor”, a mai subliniat sursa citată.
Fenomenul este unul controlat, astfel prin cantitatea de substanţe chimice eliberate se stabileşte nivelul maximal de precipitaţii.
“Programul se adresează producţiei viticole şi legumicole. Firma lucrează cu Administraţia Naţională de Meteorologie, iar când radarele acestora detectează nori de o anumită anvergură sau cu un grad de pericol, cei care implementează sistemul sunt alertaţi şi atunci au loc tragerile cu rachete şi se declanşează căderile de precipitaţii în mod controlat”, a mai precizat Emilian Ghicioi.
Procedura este una complexă. Societatea colaborează şi cu cei de la traficul aerian pentru ca în momentul în care sunt lansate rachetele să nu existe trafic aerian. S.C. ELECTROMECANICA PLOIEȘTI S.A este unicul producător de mijloace specializate antigrindină din țară și principalul operator al sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor. In prezent, Unitatea Pilot Prahova este compusa din un Punct de Comandă dispus în Staţia Meteorologică Ploieşti si 8 Puncte de Lansare funcționale, localizate după cum urmează: Boldești –Scăieni, Mehedința, Tătaru, Tohani, Ceptura, Valea Călugărească, Pietroasele, Viperești. Cheltuielile legate de întreţinerea şi exploatarea Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova pentru asigurarea protejării unor suprafeţe cuprinse între 120000 – 200000 ha sunt evaluate la 8-10 Euro/ha. Experţii INSEMEX le certifică produsele, dar le şi instruiesc artificierii de suprafaţă care manevrează rachetele antigrindină.
Monika BACIU