Posturile de conducere de la nivelul unităților de învățământ din municipiul Lupeni eubt râvnite de USR. Există informații potrivit cărora USR Lupeni ar solicita Inspectoratului Școlar Hunedoara posturi de conducere la unitățile de învățământ din localitate.
In acest context, important de menționat este faptul că reprezentanții unităților de învățământ din Lupeni au implementat proiecte pentru modernizarea și dotarea acestora, într-o bună colaborare cu administrația publică locală.
Astfel, directorul Victor Malageanu a contribuit fundamental în atragerea de fonduri europene împreună cu administrația aublică locală din Lupeni, aducând investiții de peste 10 milioane lei noi pentru reabilitarea totală a unității școlare, investiții care includ și construirea unei noi săli de sport, contractul de finanțare fiind deja semnat. De asemenea a obținut rezultate școlare și extrașcolare deosebit de importante atât pentru unitatea de învățământ cât și pentru oraș, a reușit, să păstreze un colectiv unit în toată această perioadă în care a condus unitatea școlară.
Profesionalismul managerial al lui Malageanu Victor și-a lăsat puternic amprenta asupra rezultatelor obținute de unitatea de învățământ.
Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” din Lupeni este o unitate de învățământ de elită în județul Hunedoara și nu numai, ocupând un loc fruntaș in județ dar și la nivel național prin rezultatele școlare foarte bune obținute de elevii care studiază aici, datorită nivelului educațional de înaltă calitate și condițiilor de învățământ foarte bune.
În ultimii 12 ani de când acesta acesta este condus de directorul Daniel Ianoși a obținut numeroase aprecieri și calificative la cel mai înalt nivel de la Ministerul Învățământului și Inspectoratul Școlar Hunedoara pentru rezultatele foarte bune obținute de manager și întregul colectiv de profesori.
În timpul mandatului directorului Daniel Ianoși au fost semnate cele mai multe contracte de finanțări din fonduri europene pentru investiții. Dacă ar fi să dăm doar câteva exemple putem enumera aici investitiile de la Școala Gimnazială nr. 1, in valoare de 19 milioane lei și de la Școala Gimnazială nr. 2 de peste 4 milioane lei, au fost atrase fonduri europene pentru achiziționarea de tablete, dezinfectanți precum și a tuturor materialelor igenico-sanitare necesare pentru desfășurarea în condiții normale a activității didactice în toate unitățile de învățământ care apartin de acest liceu, pentru evitarea răspândirii infectării cu coronavirus.
Tot important de precizat este și faptul că USR a obținut la alegerile locale din municipiul Lupeni un scor de sub 2%.
Foto cu caracter reprezentativ