Investitori străini atrași de municipiul Lupeni

În cursul acestei dimineţi la sediul Primăriei Lupeni a avut loc o întâlnire între o delegație a administrației locale condusă de primarul Cristian Resmeriță, preşedintele Consiliului Judeţean Laurenţiu Nistor şi o delegație  italiana formată din domnii profesori cercetători: Alessandro Bertolissi, Bruno Fornaro, Dominic Terenzio, însoţită de prorectorul Universitatăţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Florin Stănică şi deputatul PSD Cătălin Rădulescu. Firma italiană dorește să deruleze o serie de investitii importante pe teritoriul municipiului Lupeni.

Investitorii italieni împreună cu primarul Cristian Resmeriţă au vizitat terenul de la intrarea în municipiul Lupeni care se află în plin proces de ecologizare.

PRIMAR“In această zonă vom avea peste 29 ha de teren și doresc ca o parte a acestui teren să îl pun la dispoziţia investitorilor italieni pentru a crea locuri de muncă. Am promisiunea din partea investitorilor italieni că în cel mai scurt timp vor trimite o scrisoare de intenţie în vederea asocierii pentru crearea de noi locuri de muncă. Terenul dispune de toată infrastructura necesară”,a declarat Cristian Resmeriță primarul municipiului Lupeni.

“Dorim să derulăm o serie de investiții  în  municipiul Lupeni întrucât aici am găsit condiţii deosebite, un primar tânăr, cu viziune și o largă deschidere şi o zonă cu condiţii apropiate de ţara de origine. Primarul Cristian Resmeriță a reușit să ne convingă de necesitatea și importanța realizării acestor investiții aici la Lupeni. Am venit la Lupeni cu  proiecte de afaceri cu implicații la nivel local, național dar și internațional pe care dorim să le implementăm. Venim cu un proiect prin care dorim  să producem ingrăşăminte ecologice care folosesc ca materie primă cărbunele, in special lignitul, dorim sa precizăm că nu vom folosi produşi chimici, există numeroase cerinţe la nivel mondial pentru producerea acestor îngrăşăminte bazate pe folosirea unor substanţe fertilizante, aceste îngrăşăminte vor fi folosite şi pentru terenurile din România, îngrăşămintele vor fi folosite atât în agricultură dar şi pentru medicina umană. Proiectul este unul foarte ambiţios şi va fi una din primele investiţii de acest fel în Europa . Ne dorim foarte mult  ca acest proiect să reuşească”, a declarat profesorul Alessandro Bertolissi.

Un alt proiect vizează crearea unui  centru de recuperare medicală modern în colaborare cu Spitalul Municipal Lupeni, care va fi dotat cu aparatură de ultimă generație şi care vor folosi tehnici medicale deosebite pentru recuperarea capacităţii de muncă.

“Suntem deschişi pentru a realiza o colaborare cu investitorii italieni în ceea ce priveşte realizarea unui centru  de recuperare medicală în colaborare cu Spitalul Municipal Lupeni.  În momentul de față municipiul Lupeni dispune de o suprafată de peste 25 ha, la intrarea in Lupeni pe care o putem pune la dispoziția investitorului  și facem demersuri pentru identificarea și a altor suprafețe  pentru a putea face față solicitării acestuia. De asemenea vom pune la dispoziție tot ceea ce inseamnă utilități: curent, gaz , apă , căi de acces  pentru aceste terenuri, vom creea toate condițiile pentru ca aceste investiții să se deruleze la Lupeni. Având în vedere că mâine are loc vizita primului ministru al României în Valea Jiului, vom cere sprijin și guvernului pentru atragerea unui număr cât mai mare de investitori în zonă. Crearea de noi locuri de muncă este o cerință imperativă pentru localitatea noastră, într-o perioada în care se vorbeste doar de restrângeri de activități și reducerea locurilor de munca”, a mai precizat primarul Resmeriță.

In urma discuţiilor care au avut loc la sediul Primăriei Lupeni, delegaţia italiană a vizitat amplasamentele unde vor putea fi derulate investiţiile, Spitalul Municipal Lupeni şi Universitatea Petroşani.

Mai mult decât atât prin atragerea investitorilor la Lupeni primarul Cristian Resmeriță nu se va lăsa luat prin surprindere de efectele negative generate de inchiderea minei Lupeni.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.