
?
Administrația locală de la Lupeni lucrează zi de zi pentru curățarea și înfrumufețarea spaților verzi. In cursul zilei de astăzi zeci de oameni însoțiți de utilaje se aflau angrenați în activități edilitare în parcul din Zona CAP unde a fost scos gardul de cătină, s-a tuns iarba si au fost amenajate straturile de flori și zonele cu verdeață.
Din păcate chiar dacă autoritățile locale depun eforturi pentru ca orașul să arate din ce în ce mai bine cetățenii continuă să își lase libere animalele prin oraș.
“În cursul zilei de astăzi, Poliția Locală a municipiului Lupeni a aplicat amenzi în cuantum de 500 lei pentru fiecare proprietar în parte domnilor Gruia Ion și Ulari Iancu Ion, ale căror animale au fost găsite libere în zona băncii BCR din Lupeni. Animalele găsite libere au fost identificate și proprietarii amendați conform legislației în vigoare. Vom continua sancționarea celor care nu înțeleg că animalele nu trebuie să fie libere prin oraș, acestea constituind un adevărat pericol pentru cetățeni”, a declarat Cristian Resmeriță primarul municipiului Lupeni.