Decizia de menţinere a unor clădiri aferente minei Petrila sunt puţin tardive. Săptămâna trecută autorităţile locale de la Petrila au primit o notificare de la Ministerul Culturii prin care o parte dintre clădirile minei Petrila pot fi menţinute pentru ca acestea să fie transformate în obiective culturale. Problema este că în primăvara acestui an, buldozerele vor intra şi vor demola unele dintre clădiri.
“Deocamdata nu am fost notificat nici de consiliul local si nici de Ministerul Culturii cu privire la aceasta actiune si la acest aviz, dar stadiul actual al demarari proceduri de ecologizare se prezinta si anume avem deja constructor care este intr-o organizare de santier, avem un proiect tehnic care este deja actualizat, lucruri care sunt certe si sigure. In acest an avem prevazute doar cladirile care au un risc ridicat de meolare sau instabilitate pronuntata si pe care le-am evaluat in perioada precedenta si chiar nu sunt utilizate in acet moment in functionarea minei Petrila. Partea mare de demolari accentuata va fi pe anul 2016 avand in vedere ca productia minei Petrila va merge inclusiv pe trimestrul III al anului 2015. Nu am primit nimic oficial ce cladiri, autoritatile sau Ministerul Culturii le-au propus spre pastrare dar nu sunt cu siguranta acele cladiri, sunt doar cladirile foarte vechi si cu o instabilitate pronuntata si va incepe cu siguranta demolarea acestor cladiri undeva in primavara, pana in luna martie spunem noi ca va fi toata infrastructura pregatita pentru aceasta activitate de demolare, undeva in luna martie vor fi primele demolari de cladiri foarte deteriorate”, a declarat Aurel Anghel, directorul general al SNÎMVJ.
Autorităţile locale de la Petrila trebuie să facă mai multe demersuri pentru ca aceste clădiri să rămână în picioare.
“Orice cedare de cladiri cu titlu gratuit se face fie printr-o hotarare de Guvern, fie prin diferite acte normative elaborate la nivelul Guvernului. In mod normal dansii trebuie sa fie initiatorii iar cand aceste hotarari sunt semnate noi trebuie sa ne ne supunem si sa le respectam si in acest mod le-am putea ceda cu titlu gratuit fie comunitatii fie Ministerului Culturii. Avand in vedere ca procedurile pentru activitatea de demolare si ecologizare sunt deja in linie drepata, putem spune ca este destul de tarziu dar avand in vedere ca acele cladiri principale au ca termen de demolare anul 2016, putem spune ca ar mai fi ceva timp”, a mai precizat sursa citată.
Mina Petrila este cuprinsă în programul de închidere a unităţilor neviabile. Conform notificării Uniunii Europene, toate clădirile acestei unităţi miniere ar trebui rase de pe faţa pământului, iar odată cu acestea ar dispărea şi o istorie seculară.
Monika BACIU