.Index Actualitate

„Lacătul” de pe unitățile miniere închise are o cheie

Ministerul Economiei vrea să găsească cheia care să deschisă lacătul pus pe unitățile miniere închise. Numai în Valea Jiului în decursul anilor au fost închise zeci de unități miniere, pe fondul neprofitabilității. Acțiunile de lichidare continuă, cu minele Uricani și Paroșeni, din cadrul Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului. Acum, Ministerul Economiei caută cheia pentru redeschiderea unor perimetre miniere.

“Se reglementează redeschiderea exploatărilor miniere pentru care a fost emisă o hotărâre a Guvernului privind aprobarea conservării, închiderii, ecologizării şi monitorizării postînchidere. În ansamblul său măsura de redeschidere a unor mine cu activitatea sistată prin hotărâri ale Guvernului descarcă parţial sau total statul român de cheltuieli pentru ecologizare cu posibil impact transfrontalier, cheltuieli cu protecţia mediului, ce au ca scop final redarea unor mari suprafeţe de teren în circuitul economic şi tot ceea ce însemnă regenerarea socio-economică a comunităţilor învecinate, reintegrarea peisagistică a zonelor şi refacerea bio-diversităţii”, arată proiectul Legii Minelor care a fost lansat în dezbatere publică.

Tot acum, statul român susține că redeschiderea unităților miniere va aduce beneficii. Numai că redeschiderea ar urma să fie plasată în sarcina unor investitori privați.

“Impactul macroeconomic în redeschiderea minelor cu activitate încetată şi aprobată prin hotărâri ale Guvernului  se poate cuantifica prin: A) Beneficii directe: pentru a se desfăşura activităţi de exploatare minieră investiţiile au valori mari, rentabilitatea activităţii nu este atinsă imediat, lucrările de pregătire în vederea demarării activităţii de exploatare sunt în medie de 1-2 ani, în funcţie de capacitatea financiară şi organizatorică a noului concesionar, taxe, impozite, contribuţii, etc. B.) Beneficii indirecte: reintegrarea în circuitul economic a forţei de muncă disponibile pe plan local, regional şi poate naţional – se recomandă coroborarea şi cu politici de stimulare, dezvoltarea industriei orizontale jurul activităţii de exploatare, dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea altor segmente ale economiei care pot utiliza materiile prime extrase, obligaţia reabilitării mediului care va trece parţial sau total de la statul român la noul concesionar”, mai arată același document.

Resursele minerale care fac obiectul prezentei legi sunt cărbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pământuri rare, elemente disperse, sărurile haloide, aur aluvionar, substanţele utile nemetalifere, rocile utilizate în construcţii, rocile ornamentale, pietrele preţioase şi semipreţioase, turba, rocile bituminoase, gazele necombustibile, precum şi produsele reziduale miniere din haldele şi iazurile de decantare. Potrivit proiectului lansat în dezbatere publică, “solicitanţii depun scrisori de intenţie pentru atribuirea directă  sau pentru organizarea unui concurs public de ofertă pentru contractul de concesiune minieră.  În vederea participării la concursul public de ofertă, persoanele juridice vor depune ofertele într-un termen determinat, stabilit de autoritatea competentă prin ordinul prevăzut la alin.(6). Autoritatea competenta are obligația, la solicitarea ofertanților, pe baza unei taxe și a acordului de confidențialitate, să pună la dispoziție înainte de concursul public de ofertă, informațiile necesare legate de perimetrul minier, aprobat la închidere. Ofertanții au obligația, înainte de a depune oferta la concursul public de oferă, de a realiza pe cheltuiala proprie, un audit administrativ, tehnic și economico-financiar, legat de perimetrul aprobat la închidere și ecologizare. Auditul va fi realizat de o persoana fizică sau juridică atestată de către autoritatea competentă. Ofertele se depun însoţite de actele doveditoare privind capacitatea tehnică şi financiară a ofertantului, programul de dezvoltare/exploatare a resurselor/rezervelor minerale, precum şi alte documente stabilite prin normele tehnice și metodologice pentru aplicarea prezentei legi. În cazul neadjudecării prin concursul de ofertă publică, perimetrul/perimetrele de exploatare sau părţi din acestea, rămân în continuare incluse în lista obiectivelor miniere aprobate prin hotărâre de Guvern si/sau notificate pentru închidere şi ecologizare”.

 

Monika BACIU

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.