Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, anunță progrese importante în programul de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe din oraș, proiecte realizate cu finanțare din fonduri europene. Administrația locală derulează în prezent unul dintre cele mai ample programe de reabilitare a fondului locativ din municipiu, care vizează îmbunătățirea confortului pentru locuitori și reducerea consumului de energie.
Potrivit edilului, patru blocuri au fost deja finalizate în cadrul programului de reabilitare energetică. Este vorba despre blocul H3 de pe strada Tudor Vladimirescu, precum și blocurile 3AB, 4A și 5 de pe Bulevardul Păcii. Lucrările la aceste imobile au inclus termoizolarea fațadelor, modernizarea instalațiilor și alte intervenții menite să crească eficiența energetică și aspectul clădirilor.
Alte trei blocuri se află în prezent în execuție. Este vorba despre blocul 4 și blocul 2 de pe Bulevardul Păcii, dar și blocul 17 de pe strada Bărbăteni, unde lucrările sunt în plină desfășurare.
În același timp, administrația locală pregătește noi investiții prin intermediul Programul Regional Vest (PR Vest). În această etapă, șapte blocuri sunt în faza de licitație pentru execuția lucrărilor: blocurile 3, 5 și M4 de pe Aleea Liliacului, blocul A1 de pe Bulevardul Păcii, blocul 2 de pe Aleea Gorunului, blocul 2 de pe Aleea Plopilor și blocul 4 de pe Aleea Liliacului.
Totodată, nu mai puțin de 28 de blocuri se află în prezent în evaluare pentru finanțare prin PR Vest, în două etape distincte. Printre imobilele incluse în prima etapă se numără blocurile F3 de pe strada Bucura, 55 și 50 de pe Bulevardul Păcii, A1 de pe strada Gheorghe Șincai, A6 de pe strada Parângului, 16 de pe strada Bărbăteni, 86 de pe strada Tudor Vladimirescu, F1 de pe strada Viitorului și blocul 8 de pe Bulevardul Păcii.
În etapa a doua au fost depuse proiecte pentru alte 19 blocuri situate pe mai multe străzi din municipiu, între care Aleea Plopilor, strada Trandafirilor, strada Vîscoza, strada Viitorului, Aleea Gorunului, strada Policlinicii, Aleea Castanilor, strada Tineretului, strada Parângului sau strada Bărbăteni.
Pe lângă aceste proiecte, pentru alte 25 de blocuri au fost pregătite documentațiile tehnice necesare pentru accesarea unor noi surse de finanțare. Cinci dintre acestea sunt incluse în proiectul „ELENA”, derulat prin ADTI Valea Jiului, iar restul urmează să fie depuse pentru finanțare prin programe precum Tranziție Justă sau Fondul pentru Climă.
În total, proiectele aflate în diferite stadii de implementare sau pregătire vizează peste 3.500 de apartamente, reprezentând aproximativ 35% din totalul locuințelor din municipiul Lupeni.
„Ne dorim ca blocurile din municipiul Lupeni să fie frumoase și să asigure un confort sporit cetățenilor, iar administrația locală acționează permanent în acest sens”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Programul de reabilitare energetică contribuie nu doar la îmbunătățirea aspectului orașului, ci și la reducerea costurilor de întreținere pentru locatari și la creșterea eficienței energetice a clădirilor.
