Lucica Dina Muntean: ”În această sesiune parlamentară, îmi propun să continui proiectele începute și să inițiez altele noi”. O nouă sesiune parlamentară a debutat. Este o sesiune grea având în vedere protestele care sunt în acestă perioadă în țară. Cu toate acestea parlamentarii PNL au mai multe priorități legislative în interesul cetățenilor.
Lucica Dina Muntean, senator PNL, spune că pentru această nouă sesiune parlamentară își propune să continue proiectele pe care le-a început dar și să inițieze proiecte noi.
”Din perspectiva grupului parlamentar PNL, prioritățile legislative ale noii sesiuni sunt: eliminarea impozitării pentru pensiile sub 3000 lei; adoptarea legilor pentru implementarea PNRR; sprijinirea copiilor și familiilor; combaterea drogurilor; interzicerea publicității pentru jocurile de noroc; susținerea profesiilor liberale. PNL susține fermierii și transportatorii români și consideră că dialogul pentru sprijinirea acestora trebuie să continue. Și în privința protestelor Sanitas, PNL s-a exprimat în favoarea dialogului prin care să fie identificate soluțiile posibile la revendicările angajațiilor din sănătate, considerând că pe lângă soluțiile de optimizare a veniturilor, prioritatea acestui an este urmărirea investițiilor din Sănătate care să permită creșterea calității serviciilor medicale și creșterea calității vieții românilor. În privința bugetului de stat pentru 2024, măsurile susținute de PNL au vizat: susținerea economiei prin alocarea unui buget record pentru investiții, de 7,3% din PIB; dezvoltarea comunităților locale prin programele Anghel Saligny și Companiei Naționale de Investiții; modernizarea Educației prin bugetul de 4,1% din PIB, din care vor crește salariile profesorilor și vor fi susținute programele din reforma inclusă în Legile Educației. Personal, în această sesiune parlamentară, îmi propun să continui proiectele începute și să inițiez altele noi pentru binele cetățenilor și pentru creșterea nivelului de trai al acestora și să păstrez permanent legătura cu ei pentru a identifica problemele cu care se confruntă. Pe prima Ordine de zi în vederea desfășurării lucrărilor din Plenul Senatului sunt deja prezente câteva proiecte legislative pe care le-am inițiat împreună cu colegii mei liberali, iar la prima ședință a grupului nostru parlamentar mi-au fost înmânate răspunsurile la ultimele opt interpelări pe care le-am adresat unor ministere în interesul cetățenilor”, arată Lucica Dina Muntean senator PNL.