Lucrările de modernizare a infrastructurii continuă la Lupeni. Pe raza localității sunt deschise mai multe șantiere. Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, informează că ”se lucrează la infrastructura din municipiul Lupeni în următoarele zone: Aleea Narciselor – Școala Gimnaziala nr 3; Aleea Liliacului; Acces parcare Agrement; Parcare în zona blocurilor C1 – C3; Alee zona Viitorului”.
Mai mult decât atât, pe raza localității continuă și lucrările de amenajare a unor noi parcări. În ultima perioadă, zeci de noi locuri de parcare au fost realizate, astfel încât, prima bandă a Bulevardului Tudor Vladimirescu să fie eliberată.