.Index Actualitate Administratie

Lucrările de modernizare a infrastructurii continuă la Lupeni

Lucrările de modernizare a infrastructurii continuă la Lupeni. Primarul Lucian Resmeriţă a început derularea lucrărilor pentru continuarea modernizării  Bulevardului Tudor Vladimirescu din municipiul Lupeni. Odată cu încălzirea vremii edilii din Lupeni au dat startul lucrărilor celui mai mare proiect de investiţii, finalizarea asfaltării bulevardului principal, Tudor Vladimirescu. Începută anul trecut, asfaltarea s-a oprit  din cauza venirii sezonului de iarnă în zona Spitalului Municipal, aşa cum a fost planificat.

„Aşa cum am promis pe măsură ce temperaturile de afară ne-au permis, am început lucrările pentru continuarea proiectului de modernizare a Bulevardului Tudor Vladimirescu, cel mai mare proiect de investiţii din municipiul Lupeni, un proiect cu o valoare totală de aprox 7 milioane lei, finanţat din fonduri europene. Lucrările rămase de executat sunt de la Spitalul Municipal Lupeni şi până la Barill, la intrarea în municipiul Lupeni. Sunt lucrări complexe  prin care nu numai că vom înlătura neplăcerile cu care s-au confruntat cetăţenii, cauzate de gropile apărute în asfalt din cauza iernii grele cu care ne-am confruntat. Sunt lucrări de modernizare în urma finalizării lor vom putea vorbi de un bulevard total reabilitat şi modern”, a declarat Lucian Resmeriţă primarul municipiului Lupeni.

Temperaturile ridicate din aceste zile au permis începerea lucrărilor şi continuarea proiectului de asfaltare integrală a Bulevardului Tudor Vladimirescu, un proiect amplu finanţat din fonduri europene.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.