Primăria municipiului Lupeni continuă investițiile în infrastructura rutieră, cu lucrări aflate în plină desfășurare pe strada Tineretului. Intervențiile fac parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a mai multor artere importante din oraș, menit să îmbunătățească siguranța rutieră și confortul locuitorilor.
Pe lângă strada Tineretului, proiectul include și lucrări pe următoarele străzi: Calea Brăii, Viscoza, Plopilor, Gorunului, Brazilor, Roșia și Frumoasa. Aceste intervenții vizează refacerea carosabilului, creșterea calității infrastructurii și adaptarea acesteia la nevoile actuale de trafic.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, a subliniat importanța acestor investiții pentru comunitate:
„Modernizarea infrastructurii rutiere rămâne o prioritate pentru administrația locală. Ne dorim ca lupenenii să beneficieze de străzi sigure, bine întreținute și adaptate cerințelor actuale. Lucrările de pe strada Tineretului și de pe celelalte artere incluse în proiect sunt un pas concret în direcția dezvoltării orașului și a creșterii calității vieții pentru cetățeni”
Reprezentanții administrației locale dau asigurări că lucrările vor continua într-un ritm susținut, iar eventualele disconforturi temporare vor fi reduse la minimum, astfel încât impactul asupra traficului și vieții cotidiene să fie cât mai mic.
