Ziua Internațională a Mediului este sărbătorită într-un mod prietenos cu mediul în municipiul Petroșani, cu un marș pe două roți prin Cartierul Aeroport.
Evenimentul, organizat de Asociația Pro Parâng și Primăria municipiului Petroșani, a adunat aproximativ 80 de participanți de toate vârstele, hotărâți să-și facă vocea auzită în ceea ce privește protecția mediului înconjurător.
“Ne îndreptăm spre Cartierul Aeroport. Este Ziua Internațională a Mediului, iar Asociația Pro Parâng, împreună cu Primăria municipiului Petroșani, organizăm acest marș cu bicicletele tocmai ca simbol pentru a păstra un mediu curat și sănătos. Lăsăm mașinile, lăsăm alte mijloace de transport poluante și ne deplasăm cu bicicleta”, a subliniat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, înainte de a porni în călătoria lor ecologică.
Pentru mulți dintre participanți, această experiență a reprezentat o incursiune în amintiri, amintindu-și de zilele copilăriei.
”Pe la ani am învățat să mă dau cu bicicleta. Erau bicicletele Pegas, cu coarne și împărțeam o bicicletă cu fratele meu”, a împărtășit primarul Ridzi, reflectând cu nostalgie la acele vremuri.
Marșul cu bicicletele atrage atenția atenția asupra necesității de a adopta modalități de transport mai prietenoase cu mediul înconjurător. Prin gestul lor, participanții au transmis un mesaj puternic că fiecare individ poate contribui la conservarea mediului, chiar și prin acțiuni simple precum folosirea bicicletei în locul mașinii sau a altor mijloace de transport poluante.