Mii de locuri în tabere pentru studenți în acest an. În acest an stundenții vor se vor putea bucura de tabere, atât în sezonul de iarnă cât și la vară. Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, a avut o întâlnire cu directorii Caselor de Cultură ale Studenților și cu reprezentanții asociațiilor studențești unde au fost discutate mai multe aspecte care îi privesc pe studenți.
Mai mult decât atât ministrul mai anunță că din acest an vor fi organizate și tabere pentru studenți.
”Am avut o întâlnire cu directorii Caselor de Cultură ale Studenților (CCS) si reprezentanții asociațiilor studențești (USR, UNSR și ANOSR) cu care am discutat despre acțiunile pe care le vom desfășura în acest an pe domeniul de tineret. Mă bucur să vă anunț că începând din acest an vom organiza, prin CCS-urile din toată țara, tabere studențești de iarnă. Sunt 1000 de locuri pentru studenți care se vor bucura de tabere în perioada 12-25 februarie. În plus, în această vară vom avea alte 5.000 de locuri disponibile în tabere. De asemenea, am discutat cu directorii Caselor de Cultură ale Studenților despre activitățile pe care le vom desfășura în acest an. Vă asigur că toate CCS-urile din țară se străduiesc să le ofere studenților o paletă cât mai mare de activități, iar 2024, deși e un an cu un buget mult mai mic față de anul trecut, va aduce multe acțiuni și campanii interesante”, arată Natalia Intotero ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.