Problemele cu care se confruntă minerii de la Lonea lasă amprente adânci în activitatea extractivă. După incidentul de marţi în care s-a semnalat o scânteie la abajatul 23, ITM a decis suspendarea activităţii abatajului. Asta după ce în urmă cu două săptămâni, la aceeaşi unitate minieră a fost sistată şi activitatea abatajului cu banc subminat în urma unui foc endogen. Astfel, unitatea minieră de la Lonea rămâne doar cu un singur abataj. Producţia de cărbune va scădea astfel cu aproape 500 de tone pe zi.
“Abatajul 23 avea o producţie zilnică de aproximativ 250 de tone pe zi. Cel închis acum două săptmâni avea o producţie de circa 180-200 de tone pe zi”, spun cei de la mina Lonea.
Unitatea minieră a mai rămas cu un singur abataj, de unde cantitatea de cărbune extrasă este de circa 300 de tone pe zi. Potrivit celor de la unitatea minieră, zilele viitoare, brigada care îşi desfăşura activitatea la abatajul 23 va intra la o altă capacitate, astfeş că se va mări producţia de cărbune, aceasta ajungând la circa 500 de tone zilnic.
Mai mult, administratorul judiciar al CEH subliniază faptul că minerii nici nu mai au cu ce lucra.
“Societatea nu are resursele necesare pentru achitarea cheltuielilor curente cu materii prime si materiale, lipsa aprovizionarii cu materiale curente absolut necesare activitatii miniere – plasa, stalpi, lemn de mina etc. – conducand la imposibilitatea realizarii productiei planificate de carbune, iar stocul necesar functionarii centralelor electrice va scadea zi de zi; Desi am fost asigurati de catre conducerea societatii si de catre compartimentul de specialitate ca nu se face rabat la asigurarea conditiilor de siguranta a muncii in unitatile miniere, este foarte posibil ca lipsa resurselor financiare necesare sa afecteze aprovizionarea cu materiale si echipamente de protectie specifice”, arată administratorul judiciar.
Monika BACIU