Ministrul Energiei, Toma Petcu, susține că raportul ITM a fost finalizat în cazul accidentului de la mina Lupeni, în urma căruia doi mineri și-au pierdut viața. Oficialul de la minister spune că raportul arată că la unitatea minieră au fost deficiențe în ceea ce privește organizarea.
“Ancheta ITM a fost finalizată pentru incidentul de la Lupeni, pentru Complexul Energetic Hunedoara. Avem și noi propria anchetă. (…) În acest moment, ancheta ITM-ului a prezentat unele deficiențe, pe partea de organizare; nu pot fi detaliate în acest moment, pentru că ele au fost transmise către Parchet. Parchetul își face ancheta și verificarea în baza a ceea ce a spus ITM-ul. Din ce am înțeles, toate aceste verificări s-au finalizat, eu cred că răspunsurile foarte curând vor fi transmise public și Complexul Energetic Hunedoara împreună cu domnul secretar de stat vor comunica transparent în momentul în care și Parchetul ne va permite acest lucru”, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu.
În accidentul de muncă de la mina Lupeni care a avut loc în data de 5 octombrie și-au pierdut viața doi oameni. Victimele făceau parte dintr-o echipă de 11 mineri care lucra în subteran, opt dintre aceștia reușind să fugă ori să scape cu viață din locul surpării de cărbune. La anchetă au contribuit și profesori ai Universității din Petroșani. Activitatea minei Lupeni s-a aflat în vizorul inspectorilor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă. În acest an, Complexul Energetic Hunedoara a primit o amendă de 10.000 de lei din cauza neconformităților constatate de inspectorii ITM. Zeci de controale au avut loc la Complexul Energetic Hunedoara, iar în urma verificărilor s-au dat amenzi de 17.000 de lei.
Monika BACIU