Minerit cu sapa și lopata. Mineritul din Valea Jiului se reduce la sapă, lopată și târnăcop. Investițiile nu sunt la nivelul la care ar fi necesar. Extracția cărbunelui se face greoi, cu utilaje învechite.
Conducerea Complexului Energetic Hunedoara a demarat trei achiziții de astfel de echipamente de lucru. Se are în vedere achiziționarea unui număr de circa 800 de sape.
”Sapele de minerit se folosesc in subteran pentru evacuarea cărbunelui din abataje, pentru curatarea lucrarilor miniere si a canalelor”, arată documentul.
Valoarea estimată fără TVA pentru achiziția sapelor este cuprinsă între 14.059,50 lei si 24.565,50 lei. Totodată, CEH mai achiziționează și diferite tipuri de lopteți.
”Muncitorii folosesc lopețile tip A,B,C, pentru realizarea unor operații de lucru în abataje, în lucrările miniere de deschidere și pregătie și la lucrările de punere în siguranță a zăcământului. Operațiile la care se folosesc lotețile tip A, B, C, sunt: evacuarea și încărcarea cărbunelui din abatajele în exploatare și din lucrările miniere de deschideri și pregătire, planarea galeriilor, curățarea jompurilor, precum și a altor operații necesare de executat în subteran și la suprafață în vederea desfășurării procesului de extracție al cărbunelui”, arată documentația.
Între 26.715 lei și 46.215 de lei alocă CEH pentru achiziționarea lopeților.
Între 325 și 565 de ciocane de mină mai cumpără Complexul Energetic Hunedoara.
”Pentru realizarea unor operatii de lucru in abatajele aflate in expoloatare, in lucrarile de deschidere, pregatire si de punere in siguranta a zacamantului, muncitorii utilizeaza ciocane de mina pentru operatii ca: spargerea supragabaritilor, rapirea grinzilor, dirijarea presiunii”, arată documentul.
Între 13.260 și 23.052 de lei alocă societatea energetică pentru aceste ciocane de mină. S-a constatat astfel că Mina Lupeni funcţionează încă cu echipamente puse în funcţiune din perioada 1964-1988, Mina Livezeni cu echipamente din 1975-1988, Mina Lonea din 1964-1989, Mina Vulcan din 1956-1989.
”Absenţa investiţiilor în echipamente a generat costuri mai mari de producţie, comparativ cu ipoteza în care ar fi beneficiat de o retehnologizare a imobilizărilor sale. Astfel, impactul asupra performanţelor financiare estre direct: consumuri crescute de materie primă, reparaţii conjuncturale. Un aspect extrem de important trebuie menţionat în acest caz, respectiv că, pe lângă costurile mari de producţie, lipsa echipamentelor necesare sau vechimea considerabilă a celor existente, pot conduce la apariţia unor accidente de muncă, caz în care consecinţele sociale ar fi dezastruoase şi ar antrena noi cheltuieli în averea societăţii”, mai arată raportul.
La Electrocentrala Deva s-au identificat inclusiv echipamente care au fost puse în funcţiune în anii 1969-1970 până în 1989.
Doar la termocentrala Paroşeni au fost realizate investiţii.