Moloț compară Complexul Energetic Hunedoara cu un mamut cu picioare de lut, unde diferite persoane pe care nu le recomandă CV-urile au cerut posturi.
Membrii din teritoriu reacționează la afirmațiile președintelui ALDE Hunedoara, Mircea Ioan Moloț care a declarat că membrii ai ALDE Petroșani au solicitat funcții în diferite societăți.
“Domnul Gerscher spune că eu am fost impus președinte. Vreau să informez când m-au numit pe mine președinte, eu am propus un birou județean cu care cred că pot să lucrez. Eu l-am întrebat dacă vrea să facă parte din biroul județean, alături de mine și alți colegi. Toți care suntem în biroul județean nu suntem aleși pentru că nu au fost alegeri în filială. Dacă se va decide că vom pleca de jos în sus, vom pleca pe structurile locale și cu oamenii de pe funcțiile respective, vom ajunge la conferința județeană și vom face biroul județean. Dacă va fi invers, se va începe cu congresul, după aceea se ia de la talpă și se vor face alegeri. Noi am început o acțiune de reînscriere a Partidului și domnul Gerschner ar trebui să vadă că organizația Petroșani nu a trimis niciun om, deci practic ea nu există. Eu m-am întâlnit de vreo câteva ori cu aceeași 5-6 oameni care îmi spun că “suntem la guvernare, vrem posturi”. În Consiliul de Administrație al CEH-ului (au cerut posturi-n.r.). Cum să te duci tu în Consiliul de Administrație al CEH-ului când nu ai nicio legătură. Nmu au găsit omul pentru treaba asta, eu merg pe mâna profesioniștilor. Lipitorii de afișe au rolul lor și locul lor. Eu am fost prședinte de organizație. Eu nu am lipit niciodată niciun afiș. Să nu confundăm una cu alta. În organizația de la Petroșani sunt 6 oameni”, a spus Mircea Ioan Moloț, președintele ALDE Hunedoara, la Hunedoara TV.
Mircea Ioan Moloț asemuiește CEH-ul cu un mamut cu picioare de lut.
“PoțI să faci față dumneata într-un organism de conducere cum e un consiliu de administrație la un mamut cum este Complexul Energetic Hunedoara, care are picioare de lut? Acolo trebuie să iei niște decizii serioase. În ceea ce mă privește, atât timp cât eu sunt președinte la ALDE șI ministrul Energiei este de la ALDE, nu o să susțin niciodată ca acolo, șI nu numai, să vină orice neica-nimeni, indifferent că este membru de partid. ȘI așa nu e roză situația nici la CEH, nici în România. Ne vom duce în râpă șI vom ajunge mai repede decât ne imaginăm șI chiar nu vreau. Am căutat în cadrul membrilor de partid să pun la dispoziție unui minister sau pe post de concurs oameni calificațI, oameni care au tangență cu așa ceva. Nu înseamnă că am nicio gașcă, dar nu pot să accept ca orice lipitor sau orice membru care bate mai mult din gură director general sau în consiliul de administrație. ȘI la școală trebuie să ai șI educația șI pregătirea necesară ca să poțI lua niște decizii. Atâta timp cât sunt președinte nu voi accepta acest lucru, indiferent câte telefoane, reclamații am la biroul național. Prefer să plec decât să fac compromisuri de genul acesta”, a mai spus Mircea Ioan Moloț.
Vicepreședintele ALDE Petroșani, Francisc Gerschner reacționează.
“Nu am spus niciodata ca d-l presedinte I.M Molot nu respecta oamenii si statutul (se poate verifica). Nu am cerut niciodata nici un post pentru mine, doar mi-am exprimat nemultumirea pentru modul in care s-au facut numirile de la CEH fara consultari. Organizatia ALDE Petrosani are un presedinte, Milu Vladislav, care mi-a spus de mai multe ori ca a trimis lista si adeziunile membrilor la Deva pt centralizarea datelor”, a scris Francisc Gerschner, pe pagina sa de socializare.
In calitate de vicepresedinte “numit” mi-am facut datoria, la ambele alegeri am avut rezultate mai bune ca organizatia de la Deva, iar organizatiile de care raspund si-au respectat si indeplinit sarcinile politice. Nu am cerut demisii, nu m-am certat cu nimeni, sunt un om corect si elegant in exprimari. Nu fac parte din nici o gasca, nu doresc scindarea ALDE. Am declarat de multe ori, ca nu fac politica pentru mine ci pentru comunitatea din care fac parte si pentru zona din care provin. E normal sa fiu “guraliv” cand vad ca o vale care a fost prospera, acum moare incet, incet si oamenii politici nu se implica destul. Politica se face pentru oameni, dar multi nu inteleg acest lucru !!!”, a mai scris Francisc Gerschner pe rețeaua de socializare.
Mircea Ioan Moloț a mai subliniat că la Uricani nu există organizație, iar la Petroșani există doar pe hârtie, în timp ce la Vulcan sunt 4-5 membri.
Monika BACIU