Monica Iacob Ridzi va fi eliberată. Decizia este definitivă. Magistrații Tribunalului Cluj au respins contestația procurorilor DNA în dosarul în care fostul ministru al Tineretului și Sportului a cerut liberarea condiționată. Judecătoria Gherla a decis în 27 octombrie liberarea condiţionată a Monicăi Iacob Ridzi, însă decizia a fost atacată de procurori. Procurorii DNA s-au opus eliberării condiționate a Monicăi Iacob Ridzi, însă Tribunalul Cluj le-a respins solicitarea, astfel că fostul ministru va fi pus în libertate.
„Îndreptarea sub aspect moral în acest caz este situație care nu a fost discutată de nicio instanță de judecată. În ceea ce privește comportamentul condamnatei, nici din instanța de fond nu se poate trage concluzia cu privire la condamnată. Comportamentul din perioada de detenție nu poate sta la baza unei eliberați condiționate. Aspectele familiale nu constituie criterii care să stea la baza eliberării condiționate. Acest element poate fi avut in vedere si de instanta de Fond, care nu a analizat nicio formă cauzele pentru care a fost condamnată, având în vedere că faptele de corupție sunt privite negativ de societatea românească!”, au spus procurorii DNA, conform EVZ.
Tiberiu Ban, avocatul Monicăi Iacob Ridzi a criticat demersurile procurorilor DNA.
”Am constatat ca cererea DNA vizează aspecte de temeinicie, ca nu ar reprezenta toate garanțiile ca s-a supus unui aspect temeinic de îndreptare. Motive de genul „Ca suferă de boli, ca are doi copiii care suferă din lipsa mamei”, sunt cele Invocate de DNA, dar nu este nimic concret. La dosarul cauzei se află depus procesul verbal al comisiei de liberare condiționată. În realitate, a executat patru din cei cinci ani”, a spus avocatul fostului ministru.
Avocatul a declarat presei clujene că “fostul ministru suferă de 15 afecţiuni, dintre care 14 dovedite prin examen medico-legal şi că a stat în Penitenciarul Gherla mai mult decât trebuia, conform legii recursului compensatoriu şi că este afectată psihic de faptul că alte deţinute au ieşit mai devreme, iar ea încă nu”.
La termenul de la Judecătoria Gherla, atunci când judecătorii au admis solicitarea de eliberare condiționată, Monica Iacob Ridzi a pledat pentru cauza sa.
“Am participat la peste 100 de programe în penitenciar, mi-am dus crucea cu decenţă în ultimii trei ani. Am fost declarată iniţial inapt pentru muncă pentru că aveam 7 afecţiuni medicale. Acum am 15 afecţiuni, 14 dintre ele constatate la Spitalul Penitenciar Julava, unde am fost internată. Am insistat să lucrez, am făcut nenumărate cereri până mi-au fost aprobate… Totul pentru a câştiga zile de libertate, să pot fi alături de cei doi copii ai mei…Am lucrat cinci luni la curăţenie, de un an lucrez la servirea mesei, lucrez zece ore pe zi, muncă fizică, numai Dumnezeu ştie ce este în sufletul meu…Îmi e greu să va descriu în cuvinte ce simt cei doi copii. Mă roagă în fiecare zi să merg acasă. Refuză să meargă la grădiniţă în lipsa mea. Băieţelul a început clasă întâi, are dificultăţi mari de adaptare în lipsa mea…Lăsarea mea în detenţie şi fiecare zi departe de copii nu fac decât să ne afecteze şi mai mult situaţia medicală, atât a mea, cât şi a copiilor. Conform noii legi, eu am primit 150 de zile de libertate şi eu am obţinut altele prin muncă. Practic, patru ani din cinci sunt consideraţi executaţi. Vă rog respectuos să îmi permiteţi să ajung acasă lângă cei doi copii, pentru că această cruce mă apăsa tot mai greu. Sunt momente în care simt că mă prăbuşesc psihic”, a declarat Monica Iacob Ridzi la Judecătiria Gherla.
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a executat doi ani şi opt luni din pedeapsa de cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu în dosarul “2 Mai”. Monica Iacob Ridzi a fost condamnată la 5 ani de închisoare în dosarul în care a fost judecată pentru abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual şi participaţie improprie de acces fără drept la un sistem informatic. Alături de Ridzi, în acelaşi dosar, au fost judecate şi condamnate alte 11 persoane, foşti angajaţi ai ministerului Tineretului, administratori de firme, colaboratori. Ea a fost găsită vinovată după ce procurorii DNA au acuzat-o că a plătit în 2009 servicii fictive unor companii preferenţiale, pentru organizarea manifestărilor de Ziua Tineretului, şi astfel a adus un prejudiciu de peste 600.000 de euro Ministerului Turismului.
Monika BACIU