.Index Actualitate Administratie

Municipalitatea de la Petroșani sprijină Casa Pollicino

Municipalitatea de la Petroșani sprijină Casa Pollicino. Casa Pollicino primește și în acest an sprijin din partea administrației locale de la Petroșani. Consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre prin care în acest an, instituția care oferă copiilor cu dizabilități educație, asistenţă şi îngrijire, consiliere psihologică pentru copil și familic, socializare şi petrecere a timpulu liber, primește o subvenție de peste 350 de mii de lei.

”Pe raza Municipiului Petroşani funcţionează Asociaţia de Voluntariat ”Casa Pollicino”, acreditată în prezent ca furnizor de servicii sociale, conform Certificatului de acreditare seria AF nr. 000298 emis de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. În cadrul asociaţiei funcţionează ca servicii licenţiate conform noilor prevederi legale: cu dizabilități ..Casa Pollicino”; centrul de zi pentru copii şi tineri; centrul de zi „Casa Pollicino” ,pentru copii ce se găsesc în situaţie de risc de abandon familial şi/sau şcolar. Ambele centre au sediul în municipiul Petroşani, str. N. Titulescu, FN. Prin intermediul celor două centre, toți copiii beneficiază de următoarele tipuri de servicii – de educare, asistenţă şi îngrijire, consiliere psihologică pentru copil și familic, socializare şi petrecere a timpulu liber, abilitare/reabilitare pentru copilul cu dizabilități, integrare/reintegrare familială și comunitară. Personalul de specialitate implicat direct în acordarea serviciilor de asistenţă socială este răspunzător de consilierea socială a beneficiarilor şi a familiilor acestora, de îndrumarea, sprijinirea și întreprinderea tuturor demersurilor în vederea acordării unei asistente sociale de calitate. Comisia de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor şi fundațiilor cu personalitate juridică care înființează şi administrează unități de asistență socială de pe raza Municipiului Petroşani, constituită la nivelul Consiliului Local al municipiului Petroşani prin HCL nr. 233/2020, a analizat documentele prezentate de asociație şi în baza grilei de evaluare a aprobat selecționarea și subvenționarea Asociatiei de Voluntariat ,,Casa Pollicino”, cu suma de 374.400 lei, din bugetul local pe anul 2024. Drept pentru care, ținând cont de propunerea Comisiei de evaluare, propun aprobarea unei subvenţii pentru anul 2024 în sumă de 374.400 lei de la bugetul local, pentru un număr de 52 beneficiari (600 lei/persoană asistată), Asociației de Voluntariat ,,Casa Pollicino”. Totodată, propun spre aprobare încheierea Convenţiei provizorii pentru acordarea de servicii de asistentă socială, între Consiliul Local al Municipiului Petroşani – Direcția de Asistentă Socială Petroşani şi Asociaţia de Voluntariat ,,Casa Pollicino”. Direcția de Asistentă Socială Petroşani va verifica lunar dacă acordarea serviciilor de asistenţă socială, precum şi utilizarea subvențici s-au realizat conform convenției încheiate”, arată proiectul de hotărâre aprobat de către consilierii locali de la Petroșani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.