Procesul de închidere a minelor de huilă din Valea Jiului revine în atenția Parlamentului, pe fondul întârzierilor înregistrate în derularea lucrărilor de punere în siguranță și ecologizare. Deputatul PSD de Hunedoara, Natalia-Elena Intotero, a adresat o întrebare oficială ministrului Energiei, Bogdan-Gruia Ivan, solicitând clarificări privind viitorul exploatărilor miniere Lonea și Lupeni.
În documentul transmis Camerei Deputaților, parlamentarul reamintește că Guvernul României derulează, în baza unui plan autorizat de Comisia Europeană, un proces etapizat de închidere a minelor de huilă considerate necompetitive din Valea Jiului, printre care Lonea, Livezeni, Lupeni și Vulcan.
Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 13/2025, lucrările de punere în siguranță la mina Lonea ar fi trebuit finalizate până la 31 decembrie 2025, iar cele de la mina Lupeni până la 30 iunie 2026. De asemenea, închiderea și ecologizarea perimetrelor miniere Lonea și Lupeni sunt prevăzute până la 31 decembrie 2026.
Deputatul PSD atrage însă atenția că termenele-limită se apropie, în timp ce stadiul lucrărilor este departe de a fi finalizat. În acest context, Natalia-Elena Intotero solicită Ministerului Energiei să precizeze ce demersuri concrete au fost întreprinse pentru prelungirea duratei de activitate a minelor Lonea și Lupeni, dar și care sunt șansele reale de extindere a termenelor de închidere.
Totodată, parlamentarul subliniază că Ordonanța privind decarbonizarea prevede ca termen general de închidere luna decembrie 2026, ceea ce ridică semne de întrebare privind capacitatea autorităților de a respecta calendarul asumat, fără a afecta grav comunitățile locale dependente de activitatea minieră.
Monika BACIU
