O lună, producție record de energie

Prima lună din an a însemnat o producție record de energie pentru Complexul Energetic Hunedoara. Condițiile meteo extreme au făcut ca sistemul energetic național să se confrunte cu o criză, iar salvarea a venit de la termocentralele producătoare de energie electrică pe bază de cărbune. Numai luna aceasta, CEH a produs o cantitate de peste 158.000 de MWh. Potrivit specialiștilor de la CEH, producția din această lună este un nou record, comparativ cu ultimii doi ani.

“Nu este o producție istorică, dar este o producție record pentru ultimii doi ani de zile”, spun surse din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.

Energia electrică s-a tranzacționat, pe bursa OPCOM cu prețuri record. Un megawatt oră a ajuns să fie vândut chiar și cu 650 de lei în ultimele zile. De precizat este faptul că CEH nu a funcționat, toată luna, la capacitate maximă șI nici nu a vândut energia la prețuri record.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.