Colegiul Tehnic Mihai Viteazu din Vulcan şi-a adaptat oferta educaţională în funcţie de cerinţele elevilor. Conducerea unităţii de învăţământ a constatat că în ciuda faptului că pe piaţa muncii din Valea Jiului nu există suficienţi electricieni, specializarea aceasta nu este căutată în rândul elevilor.
“Mereu avem greutăţi la clasa de electric, deşi am prospectat piaţa şi sunt foarte puţini electricieni. La şcoala profesională avem cele două meserii consecrate la noi, de mecanic auto şi textile fiindcă avem cel mai modern atelier-şcoală, iar la Auto avem şi elevator, astfel copiii pot să vadă exact ceea ce se întâmplă într-un atelier auto”, a declarat Malvine Socaci, director Colegiul Tehnic Mihai Viteazu din Vulcan.
Reprezentanţii insituţiei de învăţământ nu renunţă însă la specializările consacrate.
“Avem o dotare, nu sunt multe licee din România care au o astfel de dotare. Din 2010 de când am fost numită director, în fiecare an am avut o altă autorizare şi o altă acreditare fiindcă constatasem că şcoala pierduse foarte multe acreditări şi de aceea făcând un sondaj de ce pleacă elevii la alte licee, am constatat că acestea aveau alte specializări. Avem mate-info intensiv engleză care şi-a menţinut standardul foarte ridicat, foarte căutate sunt clasele de filologie, este al doilea an în care avem specializarea de ştiinţe, anul acesta debutăm cu o nouă specializare, comerţ, foarte atractivă este şi cea de electronică-automatizări şi foarte mulţi absolvenţi ai liceului sunt la Politehnică la Cluj. De asemenea suntem puţinele licee din zonă care avem specializarea de proiectant CAD şi alternăm. Avem transporturi într-un an, iar într-un an mecanic CAD. Încercăm să mergem cu ceea ce cer părinţii şi copiii”, a mai subliniat sursa citată.
Situaţia este similară la toate unităţile de învăţământ din Valea Jiului, iar acestea îşi adaptează oferta în concordanţă cu cerinţele şi nevoile elevilor.
Monika BACIU