Pandemia de COVID-19 generează acuze politice. Senatorul PSD, Cristian Resmeriță, este nemulțumit de declarația pe care Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșaniului, a făcut-o la un post de televiziune local prin care spune că PSD a dorit ca oamenii să se îmbolnăvească de COVID. Senatorul Cristian Resmeriţă cataloghează această atitudine ca fiind una slugarnică față de Guvernul Orban și demnă de FEBRA GALBENĂ.
În calitate de cetățean al Văii Jiului îi cere public primarului Tiberiu Iacob Ridzi să își ceară scuze față de cetățenii Văii Jiului.
”Consider atitudinea domnului primar Ridzi absolut sfidătoare la adresa cetăţenilor din Valea Jiului şi nu numai. Să spui că PSD îmbolnăvește oamenii de COVID este o nebunie! În campania electorală domnul Tiberiu Iacob Ridzi ne vorbea de parcări subterane iar acum pune bannere şi spune că PSD îmbolnăvește oamenii. Ăsta este nivelul lui politic!”, a declarat Cristian Resmeriță senator PSD.