
Trei parlamentari de Hunedoara – Natalia Intotero, vicepreședinte al Camerei Deputaților, senatorul Cristian Resmeriță și deputatul Ilie Toma – au semnat și transmis marți o scrisoare deschisă adresată premierului Ilie Bolojan, ministrului de Finanțe Alexandru Nazare, ministrului Economiei Radu Dinel Miruță și ministrului Energiei Bogdan Ivan. Demersul lor sprijină inițiativa primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, care solicită desecretizarea contractului de privatizare a SC Siderurgica SA și efectuarea unui audit privind respectarea clauzelor acestuia.
În document, parlamentarii cer, de asemenea, comunicarea valorii ajutoarelor de stat primite de ArcelorMittal SA de la privatizare până în prezent și analizarea scenariilor prin care combinatul siderurgic ar putea fi răscumpărat de statul român sau preluat de investitori privați dispuși să relanseze producția și să protejeze locurile de muncă.
„Decizia de închidere a combinatului siderurgic ArcelorMittal de la Hunedoara nu reprezintă doar o pierdere economică și generarea unor probleme sociale prin diminuarea locurilor de muncă, ci constituie o gravă amputare a industriei siderurgice din România, o ramură de importanță strategică națională”, se arată în scrisoarea deschisă.
Primarul Dan Bobouțanu a afirmat că anunțul închiderii activității combinatului, făcut pe 12 septembrie, a fost pregătit din timp. El susține că, cu doar o zi înainte, reprezentanții ArcelorMittal discutaseră cu Ministerul Energiei despre obținerea unor prețuri mai mici la energie, iar compania nu a mai așteptat un răspuns oficial înainte de a anunța oprirea definitivă a producției. Bobouțanu a subliniat că statul român a arătat disponibilitate de cooperare și a criticat modul în care grupul a gestionat situația, amintind că a trimis 26 de adrese oficiale către instituții-cheie, inclusiv Președinția și Consiliul Concurenței.
Edilul consideră că implicarea tuturor parlamentarilor de Hunedoara este esențială pentru găsirea unei soluții care să protejeze economia locală și să salveze o tradiție industrială de peste 140 de ani.