.Index Actualitate

Pentru dezvoltarea staţiunii Straja. Nici măcar un milion de euro din cei peste 45

 

telegstraja

 

Autorităţile locale de la Lupeni au primit, în trei, ani pentru dezvoltarea domeniului schiabil doar 36 de milioane de lei. Proiectul pentru modernizarea staţiunii montane Straja a avut o valoare de 45 de milioane de euro, iar acesta prevede şi construcţia unui telescaun din Şaua Mutu până în Vf. Straja.

 

Pe banii nimănui

 

 

Autorităţile locale au continuat lucrările de dezvoltare a domeniilor schiabile însă nu le-au fost decontate din cauza reducerilor bugetare. La Lupeni proiectul de modernizarea a staţiunii montane Straja a început în anul 2011, iar atunci s-a alocat suma de 35 de milioane de lei. În 2012 municipalitatea a primir 1.497.000 de lei. Din anul 2012 şi până în prezent Consiliul Local nu a mai primit niciun leu pentru aceste lucrări, ba din contră are de achitat către constructori peste 52 de milioane de lei.

 

“Contribuţia Consiliul Local Lupeni la contractul de lucrări a fost de 5.907.515 lei. Consiliul Local Lupeni a depus 1a MDRT, facturi pentru lucrările executate în baza contractului încheiat între Consiliul Local Lupeni şi prestator (constructor), în valoare de 52.105.658 lei care nu au fost decontate din cauza reducerilor bugetare din anul 2012”,  se arată în docuementele Departamentului pentru intreprinderi Micii şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism.

 

Tocmai pentru că autorităţile locale nu au plătit lucrările, constructorii i-au acţionat în judecată, procesul fiind şi câştigat de cei din urmă.

Investiţia din Straja prevede pârtii, telescaune, telegondolă, tra­seu de mountain bike, structură admi­nistrativă pentru ban­că şi Salvamont, sală de sport, tunuri de zăpadă. De precizat că, pentru lucrările din Staţiuena Straja, edilii din Lupeni – daţi la rândul lor în judecată de constructor – încearcă în instanţă să recupereze sumele cheltuite pentru dezvoltarea domeniului schiabil. Au chemat la bară Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Erconomiei, Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, precum şi Autoritatea Naţională pentru Turism. Sunt cel puţin 4 dosare în care Primăria Lupeni are fie calitatea de pârât, reclamant fiind constructorul proiectului, în timp ce instituţiile guvernamentale sunt chemate în garanţie, fie chiar municipiul Lupeni – prin primar a făcut reclamaţia împotriva ministerelor menţionate.  Potrivit datelor oficiale, pentru domeniul schiabil din Straja, Primăria Lupeni are de încasat aproape 50 de milioane de lei de la Guvern, bani pe care trebuie să îi achite firmelor intrate în asociere – Acomin şi Termogaz Company – care au executat lucrări. Staţiunea Straja este cuprinsă într-un amplu program de dezvoltare, respectiv „Schi în România”, în valoare de  45 de milioane de euro, fără TVA.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.