
Administrația locală a marcat astăzi Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice printr-un eveniment emoționant, dedicat celor care au contribuit la dezvoltarea comunității de-a lungul anilor.
Cu această ocazie, au fost premiați 20 de cupluri care au aniversat 50 de ani de căsnicie, un cuplu cu 60 de ani de căsnicie și, în premieră, un cuplu care sărbătorește 70 de ani de căsnicie – o realizare remarcabilă nu doar pentru Petroșani, ci poate chiar la nivel național.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a transmis un mesaj de apreciere și recunoștință pentru cei prezenți.
„Vreau să vă felicit și să vă urez «La mulți ani!» cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Dar, sincer, dumneavoastră nu sunteți neapărat doar persoane vârstnice – sunteți cele mai înțelepte persoane pe care comunitatea Petroșaniului le are. Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut, pentru dumneavoastră, pentru familiile dumneavoastră și pentru Petroșani în general”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Edilul a evidențiat și exemplul de longevitate al cuplului care a împlinit 70 de ani de căsnicie.
„Este o premieră anul acesta. Avem un cuplu care împlinește 70 de ani de căsnicie, ceea ce cred că este o premieră nu doar la Petroșani, ci poate chiar în întreaga Românie. Suntem recunoscători că dumnealor sunt astăzi prezenți în sală și îi felicităm pentru longevitatea lor și pentru sănătatea de care se bucură, alături de familiile lor”, a mai subliniat Tiberiu Iacob Ridzi.
Primarul a mai subliniat importanța valorilor morale și creștine, preluate ca exemplu de la generațiile mai în vârstă.
„Chiar dacă vremurile pe care le trăim acum sunt diferite de cele pe care le-ați trăit dumneavoastră la vârsta noastră, avem speranță și credință în Dumnezeu. Vă avem pe dumneavoastră ca exemple vii de viață, care ne arată că principiile fundamentale creștine și morale rămân pentru totdeauna valabile. Restul este trecător. Dumneavoastră sunteți un exemplu viu că nimeni nu poate zdruncina o comunitate sau o țară care are fundamente solide, bazate pe valori creștine și morale.
Sunt convins că ați trăit momente mult mai grele decât cele prin care trecem noi astăzi. Ne uităm cu admirație la ceea ce ați realizat, fie că vorbim de lipsuri materiale, fie de alte situații în care ați fost privați de libertăți. Dar, cu ajutorul Lui Dumnezeu și cu dragoste unii față de ceilalți, ați reușit. Ați ajuns la această vârstă, ați construit o familie frumoasă, aveți copii și nepoți de care vă bucurați și sunteți alături de ei, ajutându-i atât cât puteți”, a mai precizat edilul.