Plata salariilor compensatorii depinde de ajutorul de stat

Salariile compensatorii ale disponibilizaţilor de la CEH depind de ajutorul de stat. Mai multe persoane care s-au disponibilizat de la termoncetrala Mintia au protestat în curtea entităţi, nemulţumiţi find de faptul că nu şi-au primit prima tranşă din salariile compensatorii.

“Dragi colegi, dupa discutiile avute cu Melczer si Nica a rezultat faptul ca nu au bani de salarii, de plati compensatorii nici vorba. Cum putem sa acceptam asa ceva cand cei de la SNIMVJ au primit pe card 34.000 lei. SNIMVJ si CEH sunt ai statului si ai Ministerului Energiei. Pentru disponibilizatii CEH un cuantum mult mai mic nici in transe nu se poate acorda, nu se vrea. Mai mare umilinta si nedreptate nu poate sa existe. Se creaza un precedent periculos. Numai uniti si daca e nevoie cu armata de avocati intentand proces pentru abuz in functii pana la nivel ministerial si pentru nerespectarea drepturilor din C.C.M. negociat in 09.09.2016 vom reusi. De unde au avut fonduri sa mareasca salarii si sa infiinteze posturi platite regeste. Daca acceptam aceasta situatie ne meritam soarta oricum sumbra”,  spune Mihai Lorincz, fost lider de sindicat la Termocentrala Mintia.

Reprezentanţii SindicatuluI Muntele, dar şi cei ai Complexului Energetic Hunedoara susţin că neplata primei tranşe din salariile compesatorii este cauzată de blocajul financiar de la nivelul Complexului Energetic Hunedoara.

“Până nu intră ajutorul de stat nu se vor putea plăti salariile compensatorii. În luna decembrie trebuie plătită prima tranşă”, a declarat Darius Câmpean, preşedintele Sindicatului Muntele.

“Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru închiderea minelor Lonea şi Lupeni. Noi luăm toate măsurile organizatorice, însă este nevoie de o hotărâre de Guvern pentru a ajunge banii în conturile societăţii. Prioritatea noastră este să asigurăm plata salariilor în data de 15 decembrie”, a declarat Michael Melczer, directorul general al CEH.

Potrivit contractului colectiv de muncă de la CEH, în cazul concedierilor colective se vor acorda salarii compensatorii astfel angajaţii care mai au un an până la pensie vor beneficia de un salariu mediu brut (3400 lei brut), salariaţii care mai au între unu şi trei ani până la pensie – trei salarii medii brute pe unitate, salariaţii care au mai mult de trei ani până la pensionare vor beneficia de şase salarii medii brute, valoarea salariului mediu brut este de aproximativ 3.400 lei. 840 de angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara au fost disponibilizaţi în toamna acestui an.

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.