PNL Petroșani spune NU majorării tarifelor la apă și canalizare. În cursul zile de azi în cadrul ședinței de Consiliu Local de la Petroșani, consilierii locali PNL au votat împotriva majorării tarifelor la apă și canalizare.
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, spune că doar consilierii PNL au votat împotriva acestor majorări care la apă sunt de aproape 50% iar la canalizare peste 60%.
”Astăzi, în ședința de Consiliu Local Petroșani, cei 9 consilieri locali PNL au votat ÎMPOTRIVA majorării cu aproape 50% a tarifelor la apă și peste 60% a tarifelor la canalizare. Ceilalți consilieri locali au fost de acord cu această creștere propusă de operatorul de apă și canalizare Apa Serv Valea Jiului SA, societate care funcționează în subordinea Consiliului Județean Hunedoara. În aceste condiții, reprezentantul municipiului Petroșani în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ,,Apa Valea Jiului” este mandatat să voteze împotriva majorării tarifelor. Considerăm că prețul la apă și canalizare în Valea Jiului este deja unul foarte mare, raportat la alte tarife din România”, arată Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani și președintele organizației PNL Petroșani.