Posturi de medici scoase la concurs. Spitalul municipal Lupeni scoate la concurs două posturi de medici ATI. Unitatea medicală s-a aflat în centrul unui scandal zilele trecute. În urmă cu circa două săptămâni, procurorii DIICOT au ajuns la Spitalul din Lupeni și au cerut să verifice mai multe acte care privesc secția de Terapie Intensivă. În același timp, la Spitalul din Deva au avut loc verificări, pentru că medicii de acolo, au consultații și la secția din Lupeni.
Sunt vizate gărzile la această unitate din Valea Jiului, dar și mai multe contracte.
Urmează ca în perioada viitoare să se scoată la concurs posturile de medici ATI.
”Momentan vom funcționa cu 2 ATI-iști. Vom scoate la concurs posturile într-un interval de timp foarte scurt. Dacă sunt doritori, se vor putea înscrie la concurs. În acest moment, avem o problemă în gardă, nu avem garda completă.
Ne-au rămas doi doctori, unul titular și unul care vine în baza unui contract”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, la MONDO TV.