Premiați pentru rezultatele deosebite. 20.000 lei este suma alocată de Consiliul Local al municipiului Petroșani în vederea premierii profesorului Aurelian Epuraş şi a unor elevi cu rezultate deosebite la concursuri naţionale şi internaţionale. Performanța este răsplătită de autoritățile locale de la Petroșani. Performerii din toate domeniile sunt ambasadorii municipiului Petroșani în țară, dar și peste hotare.
”Elevii olimpici, sportivii și artiștii sunt cartea de vizită a municipiului nostru, întrucât, prin rezultatele obținute la concursuri sau festivaluri naționale și internaționale, aduc cinste comunității noastre. Astfel, niște elevi deosebiți ai municipiului nostru sunt cinci copii, de la Școala Gimnazială IG Duca Petroșani, care sub îndrumarea cadrului didactic dl. Aurelian Epuraș, au reușit să obțină rezultate deosebite la concursuri naționale și internaționale”, arată Tiberiu Iaco Ridzi, primarul municipiului Petroșani și inițiatorul proiectului de hotărâre prin care s-a aprobat alocarea sumei de 20.000 de lei în vederea premierii elevilor și a cadrului didactic îndrumător.
Elevii, dar și dascălii prin munca lor și prin premiile obținute, promovează imaginea municipiului Petroșani și sunt un motiv de mândrie.