36 de cupluri care au aniversat 50 de ani de căsnicie au fost premiate de autoritățile locale de la Vulcan. Primăria și Consiliul Local al municipiului Vulcan au ținut să își arate recunoștința, în mod public, față de campionii căsniciei. Într-o societate în care relațiile de căsnicie durează doar câțiva ani, 36 de cupluri din Vulcan predau o lecție de viață și conviețuire, iar pentru asta merită toată aprecierea. Nunta de aur au celebrat-o în familia Vulcanului, la aer, la Apres-Ski-ul din Pasul Vâlcan.
”Pentru că ne aflăm într-un an special și pentru că semicentenarul vieții de familie este o performanță unică, ne-am propus să le oferim mirilor de aur din acest an ai Vulcanului o sărbătoare la înălțime. De aceea, festivitatea în care am sărbătorit împreună cu dânșii nunta de aur a avut loc sus în munte, la Pasul Vîlcan, acolo unde mulți dintre cei sărbătoriți nu au mai ajund de foarte multă vreme. M-am bucurat să le fiu alături, să le vorbesc și să le mulțumesc pentru întreaga lor activitate prfesională și de viață pe care au desfășurat-o în comunitatea Vulcanului. Le doresc viață lungă, sănătate și mulți ani fericiți, împreună !”, a spus Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.
Pe lângă diplomele de fidelitate și premiile aferente acestora, mirii de aur ai Vulcanului au avut parte și de încă o nuntă ca-n povești, cu muzică și voie bună într-un cadru natural de excepție.