Municipiul Petroșani a finalizat toate proiectele de investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În total, municipiul nostru a atras și investit 107.836.810,78 lei (cu TVA), bani europeni nerambursabili transformați în lucrări deosebit de importante pentru comunitate.
Toate investițiile din acest pachet au fost recepționate și sunt gata de folosit. Proiectele au vizat patru zone importante pentru viața de zi cu zi a orașului: educația, transportul public, eficientizarea energetică a locuințelor și clădirilor publice și siguranța cetățenilor.
Transport public modern
Orașul are acum 7 autobuze electrice, 7 stații de încărcare lentă și 2 stații de încărcare rapidă. Noile autobuze asigură un transport curat, atât în Petroșani, cât și pe ruta spre comuna Bănița.
Investiții de peste 44,7 milioane lei în educație
Municipiul Petroșani are prima creșă construită după 1990 în Valea Jiului. Situată pe strada Câmpului, creșa va primi zeci de micuți într-o clădire ultramodernă, cu un personal bine pregătit. Investiția, în valoare de 13,55 milioane lei, vine în sprijinul tinerelor familii din oraș. De altfel, școlile și grădinițele din municipiul nostru au dotări ultramoderne, de la mobilier, materiale didactice și până la echipamente digitale SMART, toate achiziționate în baza unui proiect cu o valoare de 14,29 milioane lei.
Au fost realizate și lucrări de eficientizare energetică la Colegiul Național „Mihai Eminescu” (7,10 milioane lei) și la corpul vechi al Școlii Gimnaziale „I. G. Duca” (9,74 milioane lei), ambele instituții de învățământ oferind acum cele mai bune condiții pentru copii.
Blocuri reabilitate energetic
Șase blocuri din oraș au trecut prin lucrări complete de renovare energetică: Blocul 1 și Blocul 3 de pe strada Unirii, Blocul 16 și Blocul C de pe strada Constructorul și Blocurile 85 și 89 de pe strada 1 Decembrie 1918. Anveloparea reduce consumul de energie și înseamnă facturi mai mici la întreținere pentru locatari, dar schimbă în bine și aspectul clădirilor.
De asemenea, a fost înființat un Centru de Colectare prin Aport Voluntar (proiect finalizat fizic, în procedură de punere în funcțiune) și au fost amplasate insule ecologice digitalizate în municipiu.
Siguranță pe străzi
Pentru siguranța cetățenilor, a fost montat un sistem modern de supraveghere video, cu 88 de camere amplasate în 32 de zone publice din municipiu.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi:
„Finalizarea tuturor celor 16 proiecte finanțate prin PNRR reprezintă dovada clară că ne-am respectat angajamentele și promisiunile făcute locuitorilor din Petroșani. Ne-am orientat investițiile astfel încât să răspundem celor mai importante și diverse necesități ale oamenilor: de la condiții moderne în educație și o creșă nouă pentru tinerii părinți, la un transport public curat, infrastructură eficientă, confort termic prin anveloparea blocurilor și un oraș mult mai sigur pentru noi toți. Am promis că vom atrage bani europeni pentru dezvoltarea orașului nostru și ne-am ținut de cuvânt. Aceste investiții nu sunt doar cifre pe hârtie, ci schimbări în bine pentru noi toți”
Petroșaniul este într-un amplu proces de modernizare, iar alte investiții sunt în derulare și vor fi finalizate astfel încât municipiul nostru să devină un loc mai bun, mai curat și mai primitor pentru noi toți.
