PSD Lupeni a dat startul campaniei electorale. În cursul zilei de miercuri, 29 iulie, primarul Lucian Resmeriţă, candidat al Organizaţiei PSD Lupeni pentru încă un mandat a dat startul acţiunilor de precampanie în municipiul Lupeni.
Acesta s-a aflat în mijlocul cetăţenilor din municipiul Lupeni, însoțit fiind de o serie de colegi, membri ai Organizaţiei PSD Lupeni.
“Mă simt foarte bine în mijlocul oamenilor, atât eu cât şi colegii mei suntem foarte bine primiţi de către cetăţenii municipiului Lupeni, ceea ce mă bucură foarte mult. Împreună putem să facem foarte multe lucruri bune pentru municipiul Lupeni”, a precizat Lucian Resmeriță candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Lupeni.
800 de semnături de susţinere pentru LUCIAN RESMERIŢĂ în primele 24 de ore
Conducerea Organizaţiei PSD Lupeni ne-a dezvăluit că în primele 24 de ore, de când s-a dat startul campaniei de strângere de semnături, peste 800 de cetățeni ai municipiului Lupeni au semnat pentru a-l susţine pe primarul RESMERIŢĂ LUCIAN şi lista de consilieri a PSD Lupeni.
“Mulţumesc cetăţenilor municipiului Lupeni, care semnează pentru a ne sprijini şi aştept toţi oamenii de bine alături de noi”, a declarat Lucian Resmeriță candidatul PSD la funcția de primar al municipiul Lupeni.