.Index Actualitate

Retehnologizarea Mintiei, din resurse proprii

Termoncetrala Mintia trebuie să se conformeze la cerințele de mediu, în caz contrar aceasta va fi închisă. Deznodământul nu pare, la momentul acesta, a fi unul prea fericit, dat fiind și faptul că exsită un proces pe rolul instanței de judecată. Garda de Mediu a dispus suspendarea activității termocentralei, iar CEH se luptă să anuleze această decizie. În tot acest timp, ministrul Energiei, Toma Petcu spune că au început lucrările de mentenanță, absolut necesare la termocentrală, iar investițiile trebuie realizate din resurse proprii.

“Am început lucrările de mentenanță minime necesare pentru funcționarea în această perioadă, dar și pentru perioada de iarnă. O să căutăm cele bune variante de finanțare, și după cum știți, finanțările nu se pot face de la bugetul de stat, ci doar din resurse proprii și eu cred că pe un plan pe mai mulți ani de zile putem să găsim resursele financiare pentru aceste retehnologizări, care din păcate, atunci când au existat sumele și puteau fi făcute nu au fost făcute. Trebuie să ne amintim foarte bine ce greșeli am făcut în trecut ca să nu le repetăm”,  a spus, la Petroșani, ministrul Energiei, Toma Petcu.

Retehnologizările puteau fi făcute la Mintia de acum câțiva ani, însă nimic nu s-a concretizat. Foștii directori, miniștri și premieri s-au plimbat prin China după investitori, dar fără succes. Au existat și bani, dar lucrările nu au fost făcute. Acum, ministrul spune că ar putea fi demarate niște anchete.

“Avem o serie de informări, le centralizăm pe toate și în momentul în care o să declanșăm controlul o să și anunțăm public. Așteptăm să ne facem o imagine foarte clară, urmând ca un momentul în care declanșăm controlul să anunțăm public și deciziile care se impun”,  a mai spus ministrul.

Tot timpul a demonstrat că anchetele, fie ele chiar și de natură penală, nu au indicat niciun vinovat. Mai mult dosarele au fost clasate, iar cei care sunt răspunzători de situația de astăzi nu sunt vinovați.

 

Monika BACIU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.