.Index Actualitate

Salariile minerilor, sub semnul incertitudinii

Atât salariile celor de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului cât şi cele de la Complexul Energetic Hunedoara sunt în pericol. Teoretic, astăzi este ziua de plată, iar angajaţii celor două societăţi ar putea fi puşi în situaţia de a nu îşi încasa salariile. Totul se datorează problemelor cu care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara.

“În proporţie de 98% am deblocat situaţia şi am putea să plătim salariile. Ne-au virat astăzi (marţi –n.r.) o parte din bani şi urmează să ne mai vireze şi mâine (miercuri-n.r.) ca să putem plăti salariile”, a declarat Aurel Anghel, directorul general al SNÎMVJ.

Nici la Complexul Energetic Hunedoara situaţia nu este mai favorabilă. Şi aici există riscul ca angajaţii să nu îşi primească banii.

Nica-Petru-Nota-4-377x300“Există un risc, dar au pornit termocentralele şi dacă se încasează banii se vor plăti salariile”, a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele, sindicat reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara.

Nu ar fi pentru prima dată când angajaţii celor două companii şi-ar încasa salariile cu întârziere. Problemele cu care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara după ieşirea din insolvenţă pot duce la blocaje financiare.

 

Monika BACIU

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.