“Sau dus la şcoală k să învetze” sau e “mijto” sunt noile tendinţe de scriere în limba română. Elevii din ziua de astăzi se confruntă cu o mare problemă. Nu mai ştiu să scrie corect sau pur şi simplu abordează şi în viaţa de zi cu zi limbajul de chat. Profesorii nu de puţine ori au avut surpriza ca la lucrările de control să întâlnească diferite prescurtări de tip Facebook. De cele mai multe ori “ca” este înlocuit cu “k”. să nu mai spunem că tinerii nici nu ştiu când şi cum se desparte corect “s-au”.
“În ultima perioadă ne confruntăm cu astfel de cazuri. Am avut lucrări de control în care ca era înlocuit cu k. Am văzut această problemă chiar şi în lucrările de la examenul de bacalaureat. Este o foarte, dar foarte mare problemă”, ne spune un profesor de limba română din municipiul Petroşani.
În tot acest timp, ministerul de resort are în vedere reducerea orelor de limba română. Elevii de clasa a V-a ar putea avea, de la anul, mai putine ore de limba românã. Ministerul Educatiei a lansat în dezbatere publicã trei propuneri de modificare a planului-cadru, în toate trei fiind eliminatã o orã de limba românã la clasa a V-a, dar si scoaterea limbii latine. Expertii în educatie sunt de pãrere cã modificãrile survenite nu sunt în interesul elevilor. De aceea, revizuirea programei scolare ar fi fost mai potrivitã. În acelasi timp, carentele cu care se confruntã elevii în exprimare si scriere reprezintã argumentul suprem al mentinerii sau chiar al cresterii numãrului de ore de limba românã. Propunerea Ministerului Educatiei vine în conditiile în care elevii din România au cele mai slabe performante în rândul scolarilor din Uniunea Europeanã (UE), atunci când citesc un text la prima vedere.
În acest sens şi senatorul hunedorean Haralambie Vochiţoiu a iniţiat o interpelare prin care îi solicită ministrlui Educaţiei să explice care sunt motivele care stau la baza acestei măsuri.
“În ceea ce priveşte reducerea orelor de limba şi literatura română apreciem că această măsură este nejustificată şi trebuie privit cu maximă atenţie semnalul de alarmă tras în acest sens de Academia Români, unde se arată impactul disciplinei în dezvolktarea capacităţii de înţelegere a nouţiunilor, conceptelor, fenomenelor, dar şi prin formarea sensibilităţii, a bunului gust şi a receptării estetice”, arată senatorul Haralambie Vochiţoiu în interpelarea adresată Ministrului Educaţiei.
Nici eliminarea orelor de istorie din programa şcolară nu sunt văzute cu ochi buni de senatorul Vochiţoiu.
“Nu în ultimul rând, consicerăm că orice reducere a orelor de istorie în preajma centenarului Marelui război pentru întregirea neamului românesc şi a Marii Uniri, nu vor conduce la înâlţarea şi întărirea şcolii, a elevilor, la aşezarea societăţii noastre pe temelii sănătoase, ci la alinierea tinerilor de conştiinţa naţională pe care ne-am afirmat-o cu atâtea sacrificii. Nu prin reeduceri de ore şi materii se poate acţiona pentru îmbunătăţirea sistemului gimnazial, ci prin creşterea răspunderii în ceea ce priveşte actul de educaţie, supravegherea cu sporită atenţie a continutului manualelor, exigenţa în raport cu participarea tuturor părţilor la complexul proces de instrucţie şi de formare a aptitudinilor şi a caracterului, judicioasa utilizare a timpului alocat pentru studiu, îmbogăţirea cunoştinţelor prin folosirea de metode moderne de asimilare”, mai arată senatorul.
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj va trebui să spună care sunt considerentele care stau la baza acestor măsuri.
“Vă rog domnule ministru să ne comunicaţi date exhaustive pe care se întemeiază asemenea propuneri, inclusiv informaţii cu caracter comparat între planurile în cauză şi cele aplicate în alte state membre UE, cât şi criteriile pe baza cărora a fost constituit grupoul consultativ pentru curriculum”, a conchis senatorul hunedorean Haralambie Vochiţoiu.
Ministerul Educatiei a lansat în dezbatere publicã trei propuneri de modificare ale planului-cadru, pentru învãtãmântul gimnazial. Indiferent de scenariul adoptat, elevii de la clasa a V-a vor avea o orã în minus de limba si literatura românã; limba latinã nu se mai preda în scoala generalã, iar cultura civicã devine…istorie! În locul lor vor apãrea materii noi: educatie pentru drepturile copilului, tehnologia informatiei si a comunicatiilor sau…educatie pentru sãnãtate
Monika BACIU