Școlile din Petroșani au rămas fără bani pentru plata salariilor. Școlile din municipiul Petroșani au atins limita maximă a bugetelor. Majorările salariale au dus chiar la depășirea plafonului. În plus, există probleme și în ceea ce privește numărul de elevi, care este în scădere, iar dascălii sunt în pericol de a-și pierde posturile. În acest context, se caută soluții, iar una dintre variantele identificate, încă din anul 2010, a fost formarea unor consorții.
“Organizarea școlilor din Petroșani s-a realizat în această formă în anul 2010. Atunci lumea a fost un pic contrariată în privința unirii școlilor sau de ce toate grădinițele se unesc între ele? Timpul ne-a demonstrat că a fost o măsură bună deoarece populația școlară din Petroșani, așa cum bine știți, este în scădere și atunci și clasele de la școli sunt în scădere. (…) Cu privire la faptul că, Colegiul Hermes nu are în structura școlară și o formă gimnazială nu este un lucru pe care cineva nu l-a dorit. Școala nr. 7 a fost arondată Colegiului Hermes cu ceva timp în urmă. Liceele din punct de vedere al finațării stau foarte bine. Dl. director Sile Pop nu a mai dorit să rămână arondat la Colegiul Hermes și în urmă cu 2-3 ani a făcut toate demersurile pentru a se desprinde. Acum a rămas cu școala nr. 7 singur”, a spus consilierul local Lucia Muntean.
Directorii unităților de învățământ au fost chemați la inspectoratul școlar pentru a se lămuri problema salarială.
“Mărindu-se salariile cu 20% în învățământ, școlile au depășit bugetul cu cheltuieli salariale. Trebuie să mergem acolo cu un plan de măsuri să vedem ce se va întâmpla pentru a ne ajunge bani pentru întregul an. Organizarea rețelei școlare în municipiul Petroșani o putem face și noi cu buna înțelegere a școlilor dacă ele nu se vor descurca. Sunt școli care în acest moment nu mai au bani pentru salarii din cauza creșterii salariale. Ele vor trebui ajutate. Există un singur consorțiu școlar făcut între Colegiul de Informatică, Școala Sf. Varvara Aninoasa și Școala nr.6. Acest consorțiu nu face altceva decât în cazul în care există desfințări de clase sau restrângeri de activitate îi dă posibilitatea să își mute omul care a rămas fără post, de la o unitate la alta de învățământ, care face parte din consorțiu”, a mai subliniat consilierul local.
Reprezentanții ISJ Hunedoara susțin că nu vor exista probleme în ceea ce privește plata salariilor, sumele necesare fiind asigurate de către Ministerul Educației.
“În ceea ce privește finanțarea și cheltuielile cu salariile, am avut o videoconferință cu conducerea MEN și domnul ministru, Valentin Popa, ne-a transmis să analizăm și să solicităm toate sumele necesare astfel încât să asigurăm plata tuturor salariilor, în conformitate cu prevederile legale și să nu avem nici restanțe la contribuțiile nici ale angajatului, nici ale angajatorului. În acest sens, am întocmit o adresă pe care am înaintat-o tuturor unităților de învățământ din județul Hunedoara, au termen ca până mâine (miercuri-n.r.) să completeze toate informațiile în programul EDUSAL astfel încât să putem face demersurile către Ministerul Educației cu privire la necesarul de sume astfel încât să nu avem probleme”, a declarat Maria Ștefănie, inspector școlar general în cadrul ISJ Hunedoara.
Există însă și tertipuri la care apelează directorii unor unități de învățământ. Aceștia încearcă să își atragă un număr cât mai mare de elevi, chiar dacă nu sunt domiciliați în circumscripția respectivă.
“Eu nu vreau să judec pe nimeni, este un moment greu și pentru învățământ, dar fiecare director caută să își atragă pe căi directe sau indirecte elevi. Nu se respectă întru totul circumscripția. Este bine să facem promovarea ofertei noastre educaționale, dar nu atât de mult încât să aducem atingere locurilor de muncă ale colegilor noștrii. De anul viitor noi am putea vota pentru respectarea circumscripțiilor școlare, cu mențiunea că totuși părinții care au loc de muncă sau bunici la altă școală, să poată să îi înscrie. Dl. Pop probabil va cere în curând să se unească iar cu Colegiul Hermes pentru că nu se va putea descurca financiar singur”, a mai spus consilierul local.
Consorțiile școlare au fost constituite pentru salvarea locurilor de muncă ale profesorilor.
Monika BACIU