Se toarnă asfalt pe Strada Tăbăcari. În cursul acestei dimineți a început turnarea asfaltului pe Strada Tăbăcari. Lucrările nu sunt deloc ușoare din cauza faptului că strada este una îngustă iar de multe ori muncitorii au fost nevoiți să transporte materialul cu mâna.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, spune că în cadrul acestui obiectiv de investiții au fost executate rigole de scurgere a apei, precum și trotuare pentru pietoni.
”Lucrările de modernizare sunt realizate cu fonduri de la bugetul local al municipiului Petroșani. În cadrul proiectului investițional s-au executat și rigole de scurgere a apei, precum și trotuare pentru pietoni”, informează Tiberiu Iacob idzi primarul municipiului Petroșani.