
Senatorul liberal Călin Petru Marian a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia desemnării lui Ilie Bolojan în funcția de Prim-Ministru al României. Decizia, anunțată de președintele României, Nicușor Dan, este văzută de parlamentarul hunedorean ca un semnal puternic de responsabilitate politică și maturitate democratică.
„Ilie Bolojan se bucură de o largă încredere în rândul românilor, câștigată prin rezultate concrete, muncă riguroasă și respect pentru administrația eficientă”, a subliniat Călin Petru Marian, evidențiind performanțele celui desemnat la conducerea Executivului.
Senatorul PNL a evidențiat nevoia stringentă a României pentru un guvern stabil, coerent și orientat spre dezvoltare. În opinia sa, noul Cabinet trebuie să promoveze un program de guvernare solid, axat pe dezvoltare economică sustenabilă, investiții majore în infrastructură și întărirea instituțiilor publice.
„Numai așa putem oferi românilor siguranță, predictibilitate și o perspectivă clară pentru viitor”, a adăugat senatorul, exprimându-și totodată încrederea deplină în capacitatea lui Ilie Bolojan de a readuce România pe calea dezvoltării.
Călin Petru Marian i-a urat succes noului prim-ministru în această „misiune grea, dar esențială pentru țară”, reiterând sprijinul său politic pentru parcursul viitorului guvern.