
Senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian, a anunțat că a semnat, alături de colegii săi parlamentari liberali, o inițiativă legislativă prin care se solicită eliminarea pensiei speciale acordate judecătorilor Curții Constituționale a României (CCR), în valoare de aproximativ 36.000 de euro. Acesta consideră că astfel de beneficii sunt inacceptabile într-o societate care se dorește echitabilă și responsabilă față de propriii cetățeni.
„Nu putem vorbi despre responsabilitate și solidaritate atâta timp cât menținem în sistem astfel de beneficii. Demnitățile publice nu sunt recompense personale, ci angajamente în slujba interesului public”, a transmis senatorul PNL, Călin Petru Marian.
Potrivit acestuia, România are nevoie de un sistem de reguli corecte pentru toți, fără privilegii care „sfidează bunul-simț și normalitatea”. Senatorul PNL subliniază că adevărata reformă trebuie să fie bazată pe curaj, echilibru și respect pentru fiecare leu plătit de contribuabili, iar eliminarea pensiilor speciale pentru o categorie restrânsă de demnitari este un pas esențial în această direcție.
„Nu putem cere sacrificii celor mulți pentru a susține excepțiile câtorva. Asta înseamnă normalitate și respect pentru cetățeni!”, a conchis Călin Petru Marian.
Inițiativa vine pe fondul unei dezbateri tot mai aprinse în societatea românească privind pensiile speciale și echitatea în sistemul de pensii publice, într-un context economic în care sustenabilitatea bugetară este în prim-plan.