Senatorul PNL de Hunedoara, Călin Petru Marian, a participat și în acest an la manifestarea tradițională din satul Curechiu, loc simbolic pentru istoria națională, acolo unde s-a aprins scânteia Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan. Evenimentul, organizat anual în Țara Zarandului, adună reprezentanți ai autorităților, localnici și numeroși invitați veniți să aducă un omagiu celor care au avut curajul să se ridice împotriva nedreptății.
„Ne-am adunat din nou, ca într-un arc peste timp, pentru a aduce omagiul nostru eroilor care au aprins în inimile românilor flacăra libertății. Faptele lor de vitejie rămân pilde vii despre credință, unitate și jertfă pentru neam”, a transmis senatorul Călin Petru Marian, subliniind importanța păstrării vie a memoriei acelor momente definitorii pentru identitatea națională.
Evenimentul de la Curechiu reprezintă, potrivit parlamentarului liberal, un act de recunoștință și continuitate, o dovadă că idealurile de libertate și demnitate promovate de Horea, Cloșca și Crișan trăiesc prin generațiile de astăzi.
„Evocarea acestor momente este o mărturisire a respectului nostru față de istoria românească. Cu emoție și recunoștință, am adus un omagiu celor care au scris, prin jertfa lor, una dintre cele mai luminoase pagini ale neamului”, a mai declarat senatorul Călin Petru Marian.
Manifestarea din Curechiu a devenit o tradiție a respectului pentru valorile naționale, readucând în atenția comunității semnificația profundă a Răscoalei din 1784 – un simbol al luptei pentru dreptate și libertate, purtat de oameni simpli, dar cu o credință uriașă în idealurile românismului.
