Senatorul PNL Călin Petru Marian a efectuat o vizită de lucru în comuna Pestișu Mic, unde s-a întâlnit cu primarul Daniel Dobruțchi pentru a analiza stadiul proiectelor de investiții aflate în implementare și perspectivele de dezvoltare ale localității.
Potrivit senatorului, Pestișu Mic reprezintă un exemplu de comunitate care reușește să se dezvolte prin implicarea administrației locale, valorificarea fondurilor europene și guvernamentale și printr-o strategie orientată spre investiții.
În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au evaluat progresul proiectelor aflate în derulare și au abordat investițiile care urmează să fie implementate în perioada următoare, cu scopul de a îmbunătăți infrastructura și calitatea vieții locuitorilor.
„M-am bucurat să văd că proiectele avansează și că există o preocupare constantă pentru dezvoltarea localității și pentru creșterea calității vieții oamenilor”, a transmis senatorul Călin Petru Marian.
Parlamentarul a subliniat că vizitele în teritoriu sunt esențiale pentru o mai bună înțelegere a nevoilor comunităților locale și pentru identificarea modalităților prin care poate sprijini, din calitatea de senator, proiectele de dezvoltare.
La finalul întâlnirii, Călin Petru Marian a felicitat administrația locală pentru implicarea în atragerea de finanțări și implementarea investițiilor, adresând aprecieri primarului Daniel Dobruțchi. Totodată, senatorul i-a asigurat pe locuitorii comunei Pestișu Mic că va continua să susțină inițiativele care contribuie la modernizarea localității și la dezvoltarea comunităților din județul Hunedoara.
