Sindicaliștii de la Complexul Energetic Hunedoara au fost la București pentru a discuta cu ministrul Energiei, Toma Petcu. Planul de reorganizare a ajuns la premierul României, Mihai Tudose, iar acest aspect a fost discutat de sindicaliști și ministru. Totodată există o serie de nemulțumiri în rândul reprezentaților salariaților, legate de noile taxe ce ar putea fi percepute de stat pentru activitatea de exploatare a cărbunelui.
„A fost o întâlnire la care a participat Sindicatul Muntele și cele două sindicate de la Mintia, referitoare la stadiul în care se află materialul trimis la premier. Materialul a ajuns la premier, au fost o serie de discuții, dar deocamdată nu s-a întâmplat nimic altceva. Am avut solicitări și discuții cu domnul Vișan (Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei – n.r.) în ceea ce privește legea redevențelor, care dacă rămâne în forma actuală va apăsa foarte mult pe societatea noastră, și pe legea minelor au fost făcute intervenții la solicitarea noastră din partea Ministerului Energiei către Ministerul Economiei pe aceste probleme. Materialul a ajuns la premier la data la care s-a stabilit”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele.
Reprezentanții Sindicatului Muntele susțin că există o serie de neclarități în ceea ce privește legea revedențelor.
„Am avut o întâlnire și la ministerul Economiei pe tema asta, am avut o întâlnire cu un oficial de la ANRM. Nu ni s-a dat un răspuns despre cum s-au calculat redevențele diferite pe lignit și pe huilă. Nu au avut răspunsuri”, a mai spus sursa citată.
Planul care a ajuns la prim-ministrul României este cel care prevede reorganizarea Complexului Enmergetic Hunedoara.
“Este vorba de planul de dezvoltare al CEH, a fost avizat în CA șI înaintat ministerului șI la cabinetul prim-ministrului”, spunea în urmă cu o săptămână, Viorel Stancu, directorul general al CEH.
Planul conține informații catalogate ca secret de serviciu. Este vorba de zăcămintele de huilă, dar șI de alte aspecte care țin de funcționarea societății. Conducerea CEH susține însă că obiectivul noului plan este în principal legat de “investițiile necesare atât în minerit cât șI în energie”. Numai că nu se știe care va fi sursa de finanțare a mult discutatelor investiții. În urmă cu vreo două luni de zile, oficialii CEH vorbeau de investiții.
Monika BACIU