.Index Actualitate Politica

Sondajele de opinie au determinat candidatul PSD pentru Primăria Lupeni

Familia Resmeriță de la Lupeni s-a aflat în prim-plan, în ultimele zile. După ce a fost anunțat candidatul PSD pentru Primăria Lupeni au existat voci care au susținut că la Lupeni s-a format o dinastie. Primăria Lupeni a fost condusă timp de 16 ani de Cornel Resmeriță, în anul 2016 alegerile locale au fost câștigate de Cristian Resmeriță, fiul cel mare al primarului, actual senator, iar acum candidatul PSD pentru alegeri este Lucian Resmeriță, fiul cel mic al fostului primar. Președintele PSD Lupeni, Cristian Resmeriță, spune că au fost realizate sondaje în rândul lupenenilor pentru a stabili candidatul, iar rezultatele l-au dat câștigător pe fratele său, Lucian Resmeriță.

“Încă din luna ianuarie am făcut în așa fel încât am încercat să găsim cea mai bună soluție pentru a găsi un candidat care să aibă cele mai mari șanse, nu pentru a câștiga neaparat alegerilor. Am considerat că este important să avem o echipă care să ducă mai departe toate proiectele începute de mine și de domnul viceprimar. Am testat vreo 6-7-8 oameni, am făcut inclusiv sondaje de opinie pentru că eu ca președinte al organizației mi-am dorit să nu greșesc. Într-o competiție finală s-au aflat doi, domnul viceprimar Iacob Mesaroș, domnul Lucian Resmeriță. În urma rezultatelor pe care le-am avut, am decis ca cel care va fi candidat din partea organizației PSD Lupeni să fie Lucian Resmeriță. S-a discuta faptul că vine cineva și candidează din partea organizației PSD, cineva care poartă tot numele de Resmeriță. Am discutat foarte mult cu membrii de partid, cu cetățenii din Lupeni. Niciodată nu am considerat faptul că pe cineva îl cheamă într-un fel, faptul că cineva face parte dintr-o familie sau din altă familie să fie niciun ajutor sau niciun impediment. Este normal ca cineva, s-a întâmplat să fie fratele meu, să fie pe prima poziție în opțiunea alegătorilor și să văd și cetățenii și toate cercetările să îmi spună că este cel pe care cetățenii îl doresc cel mai mult, eu nu am putut să mă opun dorinței cetățenilor. Dacă aveam o dorință a mea personală să îmi impun un candidat, puteam să o fac încă din luna ianuarie. Nici domnul Mesaroș nu stătea rău în sondaje”,  a declarat Cristian Resmeriță, președintele PSD Lupeni.

Iacob Mesaroș, primarul interimar al municipiului, nu ascunde faptul că și-a dorit să candideze pentru postul de primar, însă spune că s-a retras în momentul în care a constatat că rezultatele sondajului de opinie au un alt favorit.

“Mi-am dorit, după ce dânsul a plecat, să candidez pentru postul de primar, am avut această intenție și mi-am susținut-o până la un punct. Eu am spus că dacă cel cu care mă măsurați are un vot înaintea mea, mă retrag, îl felicit și continuăm activitatea. Îl felicit pe Lucian (Resmeriță-n.r.) că nu a obținut un vot înaintea mea, ci mai multe voturi. Am lucrat în Consiliul Local foarte bine cu domnul Lucian”,  a spus Iacob Mesaroș, primarul interimar al municipiului Lupeni.

În urma sondajelor de opinie realizate la nivelul municipiului Lupeni, de către PSD, Lucian Resmeriță a fost desemnat candidatul care va intra în cursa electorală pentru Primăria Lupeni.

 

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.